1Maestrului de cor. După „Cerboaica din zori”. Psalm. Al lui Davíd.
2Dumnezeul meu, Dumnezeul meu,
pentru ce m-ai părăsit?
Departe sunt de a-mi
mântuirea
cuvintele strigătului meu.
3Dumnezeul meu, strig ziua,
și tu nu-mi răspunzi,
și noaptea și nu am liniște.
4Iar tu ești Cel Sfânt și locuiești
[în mijlocul] laudelor lui Israél.
5În tine și-au pus speranța părinții noștri,
au sperat și tu i-ai eliberat;
6către tine au strigat și au fost mântuiți,
în tine au nădăjduit
și n-au fost făcuți de rușine.
7Dar eu sunt vierme, și nu om,
ocara oamenilor și batjocura
poporului.
8Toți care mă văd își bat joc de mine,
strâmbă din buze și clatină din cap:
9„s-a încrezut în Domnul, să-l scape,
să-l mântuiască
dacă și-a găsit plăcerea în el!”.
10Căci tu m-ai scos la lumină
din sânul mamei,
m-ai pus în siguranță
la pieptul mamei mele.
11Spre tine m-am îndreptat de când
m-am născut; din sânul mamei mele,
tu ești Dumnezeul meu.
12Nu te îndepărta de mine,
pentru că strâmtorarea este aproape
și nu este cine să mă ajute.
13Mă înconjoară tauri mulți,
[tauri] puternici din Basán
m-au împresurat
14și cască spre mine gura lor
ca leul care sfâșie și rage.
15Mă scurg ca apa,
mi se desfac toate oasele,
inima mea este ca ceara,
se topește printre măruntaiele mele.
16Mi se usucă cerul gurii ca un ciob de oală
și limba mi se lipește de gâtlej;
m-ai așezat în praful morții.
17Iată, mă înconjoară câinii,
o bandă de răufăcători
mă împresoară;
mi-au străpuns mâinile și picioarele,
18mi-au numărat toate oasele.
Ei mă privesc și se uită după mine;
19își împart între ei hainele mele
și au aruncat sorții pentru tunica mea.
20Dar tu, Doamne, nu sta deoparte,
ajutorul meu, grăbește-te
să mă ajuți!
21Scapă de sabie viața mea,
din gheara câinelui pe mine,
care sunt singur!
22Salvează-mă din gura leului
și de coarnele bivolilor,
pe mine, sărmanul!
23Voi vesti numele tău fraților mei,
în mijlocul adunării te voi lăuda.
24Cei care vă temeți de Domnul,
lăudați-l,
toată seminția lui Iacób, preamăriți-l;
să se teamă de el
toată seminția lui Israél!
25Căci el nu disprețuiește
și nici nu respinge cererea sărmanului
și nu-și întoarce fața de la el,
iar când strigă către el, îl ascultă.
26La tine este lauda mea
în adunarea cea mare;
îmi voi împlini făgăduințele
în fața celor ce se tem de el.
27Cei sărmani vor mânca și se vor sătura;
vor lăuda pe Domnul
cei care îl caută:
„Inimile lor să trăiască în veci!”.
28Își vor aduce aminte
și se vor întoarce la Domnul
toate marginile pământului,
se vor prosterna înaintea lui
toate familiile neamurilor.
29Căci a Domnului este domnia
și el va stăpâni neamurile.
30Vor mânca și se vor prosterna înaintea lui toți cei care dorm în pământ,
în fața lui vor îngenunchia
toți cei care coboară în țărână.
Dar sufletul meu va trăi pentru el
31și descendența îl va sluji.
Se va povesti despre Domnul
generației
32și vor face cunoscută dreptatea lui
poporului care se va naște:
„[Domnul] a făcut acestea!”.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.