1Solomón a început să construiască templul Domnului la Ierusalím, pe muntele Moría, care îi fusese arătat lui Davíd, tatăl său, în locul pe care îl pregătise Davíd în aria lui Ornán, iebuséul.
2A început să construiască în luna a doua, în a doua, în anul al patrulea al domniei sale.
3Acestea sunt temeliile pe care Solomón a zidit templul lui Dumnezeu: lungimea – după coții măsurii de odinioară – era de șaizeci de coți, iar lățimea, de douăzeci de coți.
4Vestibulul care era în față avea lungimea după lățimea casei, douăzeci de coți, iar înălțimea de o sută douăzeci. Și l-a acoperit pe dinăuntru cu aur curat.
5Încăperea cea mare a îmbrăcat-o cu lemn de chiparos, a acoperit-o cu aur fin și a pus deasupra palmieri și lănțișoare.
6A acoperit casa cu pietre prețioase ca ornament. Iar aurul era aur din Parváim.
7A acoperit casa, grinzile, pragurile, pereții și ușile cu aur și a gravat heruvimi pe pereți.
8A făcut încăperea Sfintei Sfintelor, a cărei lungime era cât lățimea casei, douăzeci de coți, iar lățimea ei era de douăzeci de coți. A îmbrăcat-o cu aur curat, cam șase sute de talánți
.9Greutatea aurului pentru cuie era de cincizeci de sícli
. A îmbrăcat cu aur și camerele de sus.10A făcut în încăperea Sfintei Sfintelor doi heruvimi – lucrătură sculptată – și i-a acoperit cu aur.
11Aripile heruvimilor aveau o lungime de douăzeci de coți. Aripa unuia era lungă de cinci coți și atingea zidul încăperii; cealaltă aripă era lungă de cinci coți și atingea aripa celuilalt heruvim.
12Aripa celuilalt heruvim era lungă de cinci coți și atingea zidul încăperii; cealaltă aripă era lungă de cinci coți și se unea cu aripa primului heruvim.
13Aripile întinse ale acestor heruvimi aveau douăzeci de coți. Ei stăteau în picioare, cu fața spre interior.
14A făcut o perdea din purpură stacojie, roșie și carmin și din mătase și a făcut pe ea heruvimi.
15A făcut înaintea încăperii doi stâlpi de treizeci și cinci de coți
lungime cu un capitel de cinci coți în vârf.16A făcut rețele în Debír și le-a pus în vârful stâlpilor; a făcut o sută de rodii și le-a pus pe rețele.
17A ridicat stâlpii în fața templului, unul la dreapta și unul la stânga. Pe cel din dreapta l-a numit Iachín, iar pe cel din stânga l-a numit Bóaz.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.