1Iob i-a răspuns Domnului și a zis:
2„Recunosc că tu poți toate și că niciun plan nu poate fi imposibil pentru tine.
3Cine este cel care ar putea
să tăinuiască planul fără să știe?
Da, ți-am făcut cunoscut,
dar nu am priceput.
Erau fapte prea minunate pentru mine,
pe care nu le cunoșteam.
4Ascultă-mă, te rog! Vreau să vorbesc.
Te voi întreba și tu fă-mă să cunosc!
5Am auzit de tine după auzul urechii;
dar acum ochiul meu te-a văzut.
6De aceea, mă căiesc
și-mi cer iertare pe țărână și pe cenușă”.
VII. EPILOGJudecată împotriva prietenilor7După ce Domnul i-a spus cuvintele acestea lui Iob, i-a zis Domnul lui Elifáz din Temán: „Mânia mea s-a aprins împotriva ta și împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că nu ați vorbit cu mine ceea ce este drept ca slujitorul meu Iob.
8Acum, luați pentru voi șapte viței și șapte berbeci! Mergeți la slujitorul meu Iob și aduceți-i ca ardere de tot pentru voi, și Iob, slujitorul meu, se va ruga pentru voi. Numai în vederea lui nu voi face după nebunia voastră, căci nu ați vorbit cu mine cele drepte ca slujitorul meu Iob.
9Elifáz din Temán, Bildád din Șúah și Țofár din Naamáh au mers și au făcut după cum le spusese Dumnezeu Domnul. Și a înălțat Domnul fața lui Iob.
Sfârșitul binecuvântat al lui Iob10Domnul a întors captivitatea lui Iob când el s-a rugat pentru prietenii săi. Și Domnul a adăugat dublu la tot ceea ce avea Iob.
11Apoi au venit la el toți frații, toate surorile și toți cunoscuții lui de mai înainte. Au mâncat cu el pâine în casa lui; l-au plâns și l-au mângâiat pentru tot răul pe care Domnul îl făcuse să vină asupra lui. Și fiecare i-au dat o chesíta
și un inel de aur.12Domnul a binecuvântat cele din urmă ale lui Iob mai mult decât cele dintâi, iar el a avut paisprezece mii de oi și șase mii de cămile, o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe.
13A avut șapte fii și trei fiice.
14A dat celei dintâi numele de Iemima, celei de-a doua, numele de Chețía, iar celei de-a treia, numele de Chéren-Hapúc.
15Nu se găseau femei frumoase ca fiicele lui Iob în toată țara. Și tatăl lor le-a dat moștenire în mijlocul fraților lor.
16Iob a mai trăit apoi o sută patruzeci de ani și i-a văzut pe fiii săi și pe fiii fiilor săi: patru generații.
17Iob a murit bătrân și sătul de zile.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.