1De altfel, Duhul spune clar că în timpurile de pe urmă unii își vor renega credința, luându-se după duhuri înșelătoare și învățături diabolice,
2[seduși] de ipocrizia discursurilor false ale celor însemnați cu fierul roșu în cugetul lor.
3Ei interzic căsătoria, abstinența de la alimentele pe care Dumnezeu le-a creat ca să fie primite cu mulțumire de către cei care cred și cunosc adevărul,
4pentru că orice creatură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu e de aruncat dacă este primit cu mulțumire.
5De fapt, este sfințit prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciuni.
Timotéi, slujitor bun al lui Cristos6Învățându-i pe frați aceste lucruri, vei fi un slujitor bun al lui Cristos Isus, hrănindu-te cu cuvintele credinței și ale învățăturii frumoase pe care ai urmat-o îndeaproape.
7De basmele profane și născocirile babelor ferește-te! Deprinde-te cu evlavia;
8căci gimnastica trupului e de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în toate pentru că are promisiunea vieții de acum și a celei care are să vină.
9Acest cuvânt este de crezare și de primit cu toată.
10Noi pentru aceasta trudim și ne luptăm, pentru că ne-am pus speranța în Dumnezeul cel viu, care este mântuitorul tuturor oamenilor și mai ales al celor credincioși.
11Poruncește și învață aceste lucruri!
12Nimeni să nu disprețuiască tinerețea ta, ci să devii un model pentru toți cei care cred: în cuvânt, în purtare, în iubire, în credință, în nevinovăție!
13Până când voi veni, acordă atenție lecturilor, predicii și învățăturii!
14Nu neglija darul care este în tine și care ți-a fost dat prin profeție împreună cu impunerea mâinilor prezbíterilor!
15Meditează aceste lucruri, stăruie în ele pentru ca propășirea ta să fie cunoscută tuturor!
16Ai grijă de tine și de învățătură, stăruie în acestea, căci făcând astfel, te vei mântui și pe tine, și pe cei care te ascultă!
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.