Judecători 14 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Căsătoria lui Samsón

1Samsón a coborât la Timná și a văzut la Timná o femeie dintre fetele filisténilor.

2S-a întors, a spus tatălui său și mamei sale: „Am văzut la Timná o femeie dintre fetele filisténilor; luați-mi-o acum de soție!”.

3Tatăl și mama lui i-au zis: „Oare nu este nicio femeie între fetele fraților tăi și în tot poporul nostru, că te duci să-ți iei soție de la filisténii necircumciși?”. Samsón i-a zis tatălui său: „Pe aceasta ia-mi-o, căci ea îmi place!”.

4Tatăl său și mama sa nu știau că era de la Domnul. Căci Samsón căuta o ocazie împotriva filisténilor. În acel timp, filisténii stăpâneau peste Israél.

5Samsón a coborât cu tatăl său și cu mama sa la Timná. Când au ajuns la viile din Timná, iată, era un leu tânăr care răgea înaintea lui.

6Duhul Domnului a coborât peste Samsón; și el a sfâșiat leul cum se sfâșie un ied, fără să aibă ceva în mână. N-a spus nici tatălui său și nici mamei sale ce făcuse.

7A coborât și a vorbit cu femeia și ea i-a plăcut lui Samsón.

8După ceva timp, s-a întors la Timná ca s-o ia și s-a abătut să vadă cadavrul leului. Și iată că în carcasa leului era un roi de albine și miere.

9A scurs în palma sa în timp ce mergea și a mâncat. A venit la tatăl său și la mama sa, le-a dat și lor și au mâncat. Dar nu le-a spus că scursese mierea din carcasa leului.

Ghicitoarea lui Samsón

10Tatăl lui a coborât la femeie și acolo Samsón a făcut un ospăț, căci așa făceau tinerii.

11Când l-au văzut, au luat treizeci de prieteni. Și au stat cu el.

12Samsón le-a zis: „Am să vă spun o ghicitoare. Dacă mi-o veți ghici în cele șapte zile ale ospățului și dacă o veți explica, vă voi da treizeci de tunici și treizeci de haine de schimb.

13Dar dacă nu o veți ghici, să-mi dați voi treizeci de tunici și treizeci de haine de schimb!”. Ei i-au zis: „Spune-ne ghicitoarea ta ca s-o auzim!”.

14El le -a zis:

„Din cel care mănâncă

a ieșit ce se mănâncă,

și din cel tare a ieșit dulceață!”.

Timp de trei zile n-au putut dezlega ghicitoarea.

15În ziua a șaptea, i-au zis soției lui Samsón: „Ispitește-l pe soțul tău să ne dezlege ghicitoarea; altfel, îți vom da foc ție și casei tatălui tău. Oare ne-ați adunat aici ca să ne jefuiți?”.

16Soția lui Samsón a început să plângă înaintea lui și zicea: „Tu mă urăști și nu mă iubești; ai spus o ghicitoare fiilor poporului meu și nu mi-ai explicat-o!”. El i-a răspuns: „N-am dezlegat-o tatălui meu, nici mamei mele, și să ți-o explic ție?”.

17Ea a plâns lângă el tot timpul celor șapte zile cât a ținut ospățul; și în ziua a șaptea i-a dezlegat-o, căci îl tortura. Iar ea a explicat ghicitoarea fiilor poporului ei.

18Oamenii din cetate i-au zis lui Samsón în ziua a șaptea, înainte de apusul soarelui:

„Ce este mai dulce decât mierea

și ce este mai tare decât leul?”.

Iar el le-a zis:

„Dacă nu ați fi arat cu juncana mea,

nu ați fi dezlegat ghicitoarea mea!”.

19Duhul Domnului a venit peste el și el a coborât la Așchelón. Acolo a lovit treizeci de oameni, le-a luat hainele și a dat hainele de schimb celor care dezlegaseră ghicitoarea. S-a aprins de mânie și a urcat la casa tatălui său.

20Iar soția lui a fost dată unuia dintre prietenii lui.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help