Iudita 12 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Iudíta rămâne în tabăra asiriénilor

1Apoi a poruncit să fie dusă acolo unde era argintăria lui și a hotărât să întindă pentru ea o masă din bucatele lui și să bea din vinul lui.

2Iudíta a zis: „Nu voi mânca din ele, ca să nu devină pricină de poticnire, ci îmi vor ajunge cele pe care le-am adus cu mine!”.

3Dar Holoférn i-a zis: „Dacă se vor termina cele pe care le ai cu tine, de unde vom aduce să-ți dăm unele la fel? Căci nu este cu noi nimeni din neamul tău”.

4Însă Iudíta i-a zis: „Viu este sufletul tău, stăpânul meu, că slujitoarea ta nu va consuma cele pe care le am cu mine până când Domnul va face prin mâna mea ceea ce a plănuit”.

5Slujitorii lui Holoférn au condus-o în cort, a dormit până la miezul nopții și s-a sculat la straja de dimineață.

6A trimis la Holoférn, spunând: „Să poruncească stăpânul meu să-i permită slujitoarei sale să iasă pentru rugăciune!”.

7Holoférn a poruncit gărzilor sale de corp să nu o împiedice, iar ea a rămas în tabără trei zile. Ieșea în fiecare noapte către valea Betúliei și se spăla în tabără la izvorul de apă.

8Când urca, se ruga la Domnul Dumnezeul lui Israél să-i îndrepte calea pentru ridicarea fiilor poporului său.

9Intrând curată, rămânea în cort până când i se aducea hrana ei, spre seară.

Banchetul lui Holoférn

10În ziua a patra, Holoférn a făcut un ospăț numai pentru slujitorii săi și nu i-a chemat prin invitație pe niciunul dintre funcționarii săi.

11I-a zis lui Bagóas, eunucul care era peste toate ale sale: „Mergi și convinge-o pe femeia evreică ce este la noi să vină să mănânce și să bea împreună cu noi!

12Iată, ar fi o rușine pentru noi dacă vom lăsa să plece o astfel de femeie fără să fi stat de vorbă cu ea! Căci dacă nu o vom atrage, se va râde de noi”.

13Bagóas a ieșit dinaintea lui Holoférn, a intrat la ea și i-a spus: „Să nu ezite această slujitoare frumoasă să vină la stăpânul meu ca să fie cinstită în fața lui, să bea vin cu noi cu bucurie și să devină astăzi ca o fiică a fiilor asiriénilor care locuiesc în casa lui Nabucodonosór!”.

14Iudíta i-a spus: „Cine sunt eu să mă împotrivesc domnului meu? Tot ce este plăcut în ochii lui voi face degrabă! Și aceasta va fi pentru mine o bucurie până în ziua morții mele”.

15După ce s-a ridicat, s-a împodobit cu hainele ei și cu toate podoabele femeiești. A venit slujitoarea ei și a întins înaintea lui Holoférn blana pe care o luase de la Bagóas pentru viața ei de fiecare zi ca să mănânce așezată pe ea.

16Iudíta, intrând, s-a așezat. Inima lui Holoférn și-a ieșit din sine pentru ea și sufletul lui s-a tulburat și dorea foarte mult să fie împreună cu ea. Căci el căuta momentul să o seducă încă din ziua în care o văzuse.

17Holoférn i-a zis: „Bea și bucură-te împreună cu noi!”.

18Iudíta a zis: „Voi bea, stăpâne, pentru că viața mea a fost astăzi prețuită mai mult decât în toate zilele de la nașterea mea”.

19Ea a luat, a mâncat și a băut înaintea lui cele pe care le-a pregătit slujitoarea ei.

20Holoférn s-a bucurat de ea și a băut foarte mult vin, cum nu mai băuse niciodată într-o singură zi de când se născuse.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help