1În primul an al lui Círus, regele perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului prin gura lui Ieremía, Domnul a mișcat duhul lui Círus, regele perșilor, care a pus să se transmită o veste în toată stăpânirea lui, chiar și în scris, zicând:
2„Așa vorbește Círus, regele perșilor: «Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate domniile pământului și m-a însărcinat să-i construiesc o casă la Ierusalím, în Iúda.
3Oricine dintre voi este din poporul său, Dumnezeul său să fie cu el: poate pleca la Ierusalím – care este în Iúda – și să construiască o casă pentru Domnul Dumnezeul lui Israél; el este Dumnezeul care se află în Ierusalím.
4Pe toți cei care au rămas în orice loc unde locuiesc ca străini, oamenii locului să îi ajute cu argint, aur, bunuri și cu animale, pe lângă darurile de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu care este în Ierusalím!»”.
5Capii părintești ai lui Iúda și ai lui Beniamín, preoții și levíții, toți aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu s-au sculat să meargă să zidească templul lui Dumnezeu care este la Ierusalím.
6Toți cei dimprejurul lor i-au ajutat cu obiecte de argint, de aur, bunuri, animale și lucruri prețioase, pe lângă darurile de bună voie.
7Regele Círus a scos obiectele casei Domnului pe care le luase Nabucodonosór de la Ierusalím și le pusese în casa dumnezeului său.
8Círus, regele perșilor, le-a scos prin Mitredát, trezorierul, și le-a dat lui Șeșbațár, căpetenie a lui Iúda.
9Iată-le numărul: treizeci de vase de aur, o mie de vase de argint, douăzeci și nouă de cuțite,
10treizeci de cupe de aur, patru sute zece cupe de argint de categoria a doua și o mie de alte obiecte.
11Toate obiectele de aur și de argint erau cinci mii patru sute. Pe toate acestea, Șeșbațár le-a dus cu cei care au urcat din captivitatea din Babilón la Ierusalím.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.