2 Macabei 7 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020（VBRC2020）

Martiriul celor șapte frați

1S-a întâmplat că șapte frați cu mama lor au fost prinși de rege și obligați – fiind bătuți cu biciul și cu vâna de bou – să mănânce carne de porc, care era interzisă de Lege.

2Unul dintre ei s-a făcut purtător de cuvânt și a spus așa: „Ce vrei să întrebi și ce vrei să afli de la noi? Suntem gata să murim decât să încălcăm legile părintești”.

3Regele, furios, a poruncit să fie puse pe foc tigăi și oale.

4Îndată ce s-au încins, a poruncit să i se taie limba purtătorului de cuvânt, să-i jupoaie pielea de pe cap și să-i taie membrele în văzul celorlalți frați și al mamei sale.

5După ce l-au mutilat, a poruncit să fie adus înaintea tuturor, lângă foc, și să fie fript de viu în tigaie. Și în timp ce aburul se răspândea abundent din tigaie, ceilalți se încurajau unii pe alții împreună cu mama lor să moară în chip nobil, spunând astfel:

6„Domnul Dumnezeu vede și, într-adevăr, el ne va mângâia așa cum, mărturisind pe față, a vestit Moise în cântarea lui: «Îi va mângâia pe slujitorii săi»”.

7După ce primul a trecut din viață în acest fel, l-au adus pe al doilea să fie chinuit: i-au jupuit pielea de pe cap cu păr cu tot și-l întrebau: „Mănânci înainte ca trupul să fie mutilat?”.

8Dar el a răspuns în limba părinților: „Nu!”. De aceea și el a fost supus torturii, la rândul său, la fel ca și primul.

9Ajungând la ultima suflare, a zis: „Tu, nemernicule, ne scoți din viața prezentă, dar Regele lumii ne va ridica la învierea vieții veșnice pe noi, care murim pentru legile sale”.

10După acesta, a fost chinuit cel de-al treilea. Când i s-a cerut să scoată limba, a scos-o repede și a întins cu curaj mâinile.

11Și a zis cu demnitate: „Din cer le-am primit și pentru legile lui le disprețuiesc; de la el sper că le voi dobândi din nou”,

12așa încât însuși regele și cei care erau cu el au fost uimiți de curajul tânărului, pentru care suferințele nu însemnau parcă nimic.

13După ce acesta a trecut din viață, tot la fel l-au torturat în chinuri pe al patrulea.

14Când era să se sfârșească, a vorbit astfel: „Este de dorit să treci din viață oamenilor când aștepți speranța de la Dumnezeu că vei fi înviat iarăși de el; dar pentru tine nu va fi înviere spre viață”.

15Imediat l-au adus pe al cincilea și îl chinuiau.

16Acesta, uitându-se la, i-a zis: „Tu, deși muritor, ai putere să faci ce vrei printre oameni. Dar să nu crezi că neamul nostru a fost părăsit de Dumnezeu!

17Tu ai răbdare și vei vedea puterea lui măreață, cum te va chinui pe tine și descendența ta!”.

18După acesta, l-au adus pe al șaselea. Când era pe punctul să moară, a spus: „Nu te înșela în zadar; noi din cauza noastră suferim acestea, pentru că am păcătuit față de Dumnezeul nostru. De aici vrednice de mirare.

19Dar tu să nu crezi că ești nevinovat, căci ai îndrăznit să te lupți cu Dumnezeu”.

20Mama a fost deosebit de minunată și vrednică de o amintire frumoasă pentru că, văzând cum mor cei șapte fii ai ei într-o singură clipă, îndura aceasta cu tărie datorită speranței pe care o avea în Domnul.

21Pe fiecare dintre ei îi încuraja în limba părintească. Plină de sentimente nobile și însuflețindu-și cugetul de femeie cu îndrăzneală de bărbat, le spunea:

22„Nu știu cum ați apărut în sânul meu și nu eu v-am dăruit sufletul și viața, iar membrele fiecăruia nu eu le-am alcătuit.

23Așadar, Creatorul lumii, cel care a plăsmuit neamul omenesc și se află la originea tuturor, el vă va da înapoi în îndurarea sa și duhul și viața, pentru că voi le disprețuiți acum de dragul legilor lui”.

24Antióh, considerându-se jignit și bănuind dispreț în cuvintele ei, întrucât mai era doar fiul cel mai mic, a început să-l îndemne nu numai prin cuvinte, ci și prin jurământ, promițându-i că-l va face totodată bogat și foarte fericit dacă va renunța la cele părintești, că îl va avea de prieten și îi va încredința funcții.

25Însă, pentru că tânărul nu-l lua în seamă, regele a chemat-o pe mamă și a îndemnat-o să-l sfătuiască pe fiul ei să se salveze.

26După multe insistențe, a acceptat să îl convingă pe fiul ei.

27S-a aplecat asupra lui și, bătându-și joc de crudul tiran, i-a vorbit astfel în limba părintească: „Fiule, ai milă de mine, care te-am purtat în sân timp de nouă luni, te-am alăptat timp de trei ani, te-am îngrijit, te-am adus la această vârstă și te-am îngrijit.

28Te rog, fiule, privește la cer și la pământ și la câte sunt în ele! Și, văzându-le pe toate, dă-ți seama că Dumnezeu le-a făcut din nimic și astfel a luat ființă și neamul omenesc!

29Nu te teme de călăul acesta, ci fii vrednic de frații tăi! Primește moartea, ca să te redobândesc împreună cu frații tăi în îndurării!”.

30Pe când ea mai vorbea, tânărul a spus: „Ce așteptați? Eu nu ascult de porunca regelui, ci ascult de porunca legii care le-a fost dată părinților noștri prin Moise.

31Tu, care ai adus toate relele asupra evreilor, nu vei scăpa din mâinile lui Dumnezeu.

32Căci noi suferim pentru păcatele noastre.

33Dacă pentru mustrarea și educarea noastră Domnul s-a mâniat pentru scurt timp pe noi, se va împăca din nou cu slujitorii săi.

34Iar tu, nemernicule, cel mai ticălos dintre toți oamenii, nu te bucura în zadar, semețindu-te cu speranțe deșarte că poți ridica mâna împotriva slujitorilor cerului!

35Căci încă nu ai scăpat de judecata Celui Atotputernic care le vede pe toate.

36Frații noștri, suferind acum un scurt chin pentru viața veșnică, au căzut pentru alianța lui Dumnezeu. Tu, prin judecata lui Dumnezeu, vei primi condamnarea cuvenită trufiei tale.

37Eu, asemenea fraților mei, îmi dau trupul și sufletul pentru legile părintești, invocându-l pe Dumnezeu să se îndure grabnic de neamul, iar pe tine, prin încercări și bice, să te facă să recunoști că el este singurul Dumnezeu.

38La mine și la frații mei să se oprească mânia Celui Atotputernic pe care, pe drept, a dezlănțuit-o asupra neamului nostru întreg”.

39Regele s-a înfuriat și a fost mai crud decât cu ceilalți, pentru că i-au părut amare batjocurile.

40Astfel, a trecut din viață acesta având deplină încredere în Domnul.

41Ultima, după fii, a trecut din viață și mama.

42Despre ospețele rituale și despre chinurile cumplite, să fie suficiente acestea!