Cartea Înțelepciunii 18 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020（VBRC2020）

1Dar pentru sfinții tăi,

era o lumină foarte mare,

însă ei, auzind vocea lor,

dar nevăzându-le înfățișarea,

îi declarau fericiți

pentru că nu sufereau ca și ei.

2Le mulțumeau pentru că,

deși au fost mai înainte nedreptățiți,

nu-i jigneau și le cereau bunăvoință,

pentru că le-au fost potrivnici.

3Dimpotrivă,

lor le-ai dat o coloană de foc arzând

drept călăuză

pentru o călătorie necunoscută

și soare nevătămător,

pentru o pribegie onorabilă.

4Dar aceia erau vrednici să fie lipsiți de

lumină și închiși în întuneric,

închizându-i și păzindu-i pe fiii tăi,

prin care lumina incoruptibilă a legii tale

avea să fie dată lumii.

Noapte de tragedie și de libertate

5Pentru că ei voiau să-i ucidă pe pruncii sfinților – un singur copil a fost expus și salvat – ca pedeapsă, ai luat o mulțime dintre copiii lor și i-ai ucis pe toți deodată în apa violentă.

6Acea noapte a fost făcută cunoscută de mai înainte părinților noștri, pentru ca, știind cu siguranță în ce jurăminte au crezut, să se bucure.

7Mântuirea celor drepți

era așteptată de poporul tău

ca și pieirea dușmanilor.

8Așa cum i-ai pedepsit pe potrivnici,

tot așa, chemându-ne la tine,

ne-ai glorificat.

9Copiii sfinți ai celor buni

aduceau jertfă în ascuns

și au stabilit legea dumnezeirii

într-un singur gând,

ca sfinții să împartă

în același fel și cele bune,

și cele periculoase,

cântând de mai înainte

imnurile părinților.

10Le răspundea glasul confuz

al dușmanilor

și se răspândea sunetul plângăcios

al copiilor care jeleau.

11Cu aceeași pedeapsă erau pedepsiți

sclavul împreună cu stăpânul,

iar cel din popor suferea aceleași

[lucruri] ca și regele.

12Toți, în același timp, prin aceeași moarte,

aveau morți nenumărați,

iar cei vii nu erau suficienți

ca să-i îngroape

atunci când, într-o singură clipă,

a pierit descendența

cea mai prețioasă.

13Dar ei, necrezând nimic

din cauza vrăjitoriilor,

la moartea întâilor născuți,

au mărturisit că poporul

este fiul lui Dumnezeu.

14Când tăcerea profundă învăluia toate

și noaptea era la jumătatea cursului ei,

15cuvântul tău atotputernic,

luptător de neoprit,

din ceruri, de la tronul tău regesc,

a pornit în mijlocul pământului

[sortit] pieirii

purtând, ca o spadă ascuțită,

decretul tău de neschimbat.

16Oprindu-se,

a umplut toate de moarte;

atingea cerul, dar pășea pe pământ.

17Atunci, dintr-odată,

i-au tulburat fanteziile viselor înfricoșătoare

și temeri neașteptate

au venit asupra lor.

18Căzând ici și colo pe jumătate morți,

arătau cauza pentru care mureau.

19Visele care i-au răscolit

i-au avertizat de mai înainte,

pentru ca să nu piară

neștiind de ce sufereau atât de rău.

Amenințarea exterminării în pustiu

20Încercarea morții i-a atins

și pe cei drepți

și a fost în pustiu un măcel al mulțimii, însă mânia nu a rămas

pentru mult.

21Dar un om neprihănit s-a grăbit

și a luptat dinaintea lor;

luându-și arma slujirii proprii

– rugăciunea

și jertfa de ispășire cu tămâie –

a stat înaintea furiei

și a pus limită vicisitudinii,

arătând că era slujitorul tău.

22El a învins mânia amară

nu prin puterea trupului

și nici prin forța armelor,

ci prin cuvânt l-a potolit

pe cel care pedepsea,

amintindu-i de jurămintele

părinților și de alianțe.

23Morții cădeau grămadă unii peste alții, iar el, stând în mijloc, a oprit mânia

și a deschis calea spre cei care erau vii.

24Pe haina lui lungă era universul întreg

și glorioase ale părinților

erau sculptate pe pietre în patru rânduri,

iar măreția ta

era pe diadema capului său.

25La acestea, Nimicitorul a dat înapoi,

s-a temut de acestea,

căci numai încercarea mâniei era de ajuns.