1Așadar, deoarece Cristos a suferit în trup, înarmați-vă și voi cu același mod de gândire: cel care a pătimit în trup a terminat definitiv cu păcatul
2pentru a nu mai sluji poftelor omenești, ci voinței lui Dumnezeu, în timpul care rămâne de trăit în trup.
3Destul timpul care a trecut împlinind voința păgânilor, petrecând în desfrâuri, pofte, beții, chefuri, benchetueli și cultul nelegiuit al idolilor.
4De aceea li se pare ciudat că voi nu mai alergați împreună cu ei spre acest dezmăț și vă defăimează.
5Dar ei vor da cont celui care este gata să judece pe cei vii și pe cei morți.
6Căci pentru aceasta a fost vestită evanghelia și celor morți, pentru ca, deși condamnați în trup după judecata oamenilor, să trăiască în duh după lui Dumnezeu.
7Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Așadar, fiți înțelepți și fiți cumpătați ca să vă puteți ruga!
8Mai presus de toate, să aveți o dragoste statornică între voi, pentru că dragostea acoperă o mulțime de păcate.
9Practicați ospitalitatea unii față de alții, fără plângeri!
10Ca niște buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu, fiecare, după carisma pe care a primit-o, să vă slujiți unii pe alții!
11Dacă cineva vorbește, cuvintele lui ca ale lui Dumnezeu; dacă cineva slujește, să o facă după puterea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, pentru ca în toate să fie preamărit Dumnezeu prin Isus Cristos, căruia să-i fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin.
Fericirea promisă creștinilor12Iubiților, să nu vă mirați de focul care a izbucnit între voi ca o încercare ca și cum vi s-ar întâmpla ceva ciudat,
13dimpotrivă, întrucât participați la suferințele lui Cristos, bucurați-vă, ca să puteți tresălta de bucurie și la revelarea gloriei lui.
14Dacă sunteți batjocoriți în numele lui Cristos, fericiți sunteți, pentru că Duhul gloriei și al lui Dumnezeu se odihnește peste voi!
15Dar nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș sau hoț, sau răufăcător, sau ca intrigant,
16în schimb, dacă ca un creștin, să nu se rușineze, ci să-l glorifice pe Dumnezeu pentru acest nume.
17Este timpul să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; dar dacă începe de la noi, care va fi sfârșitul celor care nu se încred în evanghelia lui Dumnezeu?
18Și „dacă cel drept cu greu
se va mântui,
nelegiuitul
și păcătosul unde vor ajunge?”.
19Pentru aceasta, și cei care suferă după voința lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele Creatorului credincios, făcând binele.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.