Numeri 25 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

La Peór

1Pe când Israél locuia în Șitím, poporul a început să se prostitueze cu fetele lui Moáb.

2Ele chemau poporul la jertfele dumnezeilor lor. Poporul a mâncat și s-a închinat înaintea dumnezeilor lor.

3Israél s-a atașat de Báal-Peór și Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Israél.

4Domnul i-a zis lui Moise: „Ia toate căpeteniile poporului și spânzură-le înaintea Domnului, în fața soarelui, ca să se întoarcă de la Israél mânia aprinsă a Domnului!”.

5Moise le-a zis judecătorilor lui Israél: „Fiecare dintre voi să-i ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au atașat de Báal-Peór!”.

6Și iată că un bărbat dintre fiii lui Israél a venit și a adus la frații lui o madianítă, sub ochii lui Moise și sub ochii întregii adunări a fiilor lui Israél, iar ei plângeau la ușa cortului întâlnirii.

7A văzut Pinhás, fiul lui Eleazár, fiul preotului Aaròn, s-a ridicat din mijlocul adunării și a luat o suliță în mână.

8S-a dus după omul din Israél până în cort; i-a străpuns pe amândoi – și pe bărbatul din Israél, și pe femeie – prin pântece. Și a încetat pedeapsa de la fiii lui Israél.

9Cei care au murit din cauza pedepsei au fost douăzeci și patru de mii.

10Domnul i-a zis lui Moise:

11„Pinhás, fiul lui Eleazár, fiul preotului Aaròn, a întors mânia mea de la fiii lui Israél, fiind plin de râvnă pentru mine în mijlocul lor și nu i-am nimicit pe fiii lui Israél în gelozia mea.

12De aceea să-i spui că închei cu el alianța mea de pace.

13Aceasta va fi pentru el și pentru descendența lui după el alianța unei preoții veșnice, pentru că a fost zelos pentru Dumnezeul lui și a făcut ispășire pentru fiii lui Israél”.

14Numele bărbatului din Israél care a fost lovit împreună cu madianíta era Zimrí, fiul lui Salú. El era căpetenia casei părintești a lui Simeón.

15Numele femeii madianíte care a fost lovită era Cózbi, fiica lui Țur, căpetenia triburilor casei părintești: el era din Madián.

16Domnul i-a vorbit lui Moise:

17„Hărțuiți-i pe madianíți și loviți-i;

18căci și ei v-au hărțuit, amăgindu-vă prin vicleșugurile lor, prin cele legate de Peór și de Cózbi, fiica unei căpetenii din Madián, sora lor, care a fost lovită în ziua pedepsei pentru cele legate de Peór”.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help