Ben Sirah 27 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

1De dragul câștigului,

mulți au păcătuit

și cel care caută să se îmbogățească

își va întoarce ochiul.

2În mijlocul pietrelor unite se înfige țărușul și între vânzare și cumpărare

se strecoară păcatul.

3Dacă cineva nu se întărește

cu grijă în teama de Domnul,

degrabă va fi răsturnată casa lui.

Cuvântul

4Când se scutură sita, rămâne mizeria;

tot așa, defectele omului

în discursul lui.

5Vasele olarului, cuptorul le încearcă,

iar încercarea omului

este în conversația lui.

6Rodul pomului arată îngrijirea lui;

tot așa, cuvântul

[revelează] gândirea inimii omului.

7Înainte de discurs, nu-l lăuda pe om:

aceasta este încercarea oamenilor.

Dreptatea

8Dacă urmărești dreptatea,

o vei ajunge și o vei îmbrăca

precum o mantie de glorie.

9Păsările locuiesc

cu cele asemănătoare lor

și adevărul se întoarce la cei care-l înfăptuiesc.

10Leul pândește prada;

tot așa, păcatul,

pe cei care înfăptuiesc nedreptatea.

11Discursul celui pios

este mereu înțelepciune,

dar nepriceputul este ca luna care se schimbă.

12În mijlocul celor nesimțiți, fii atent la timp, dar în mijlocul celor care reflectează,

continuă!

13Discursul celor nebuni este provocare, iar râsul lor este în dezmățul păcatului.

14Vorbăria celui care jură mult ridică părul,

iar cearta lor, astupare a urechilor.

15Vărsare de sânge este cearta celor aroganți și injuriile lor, rele pentru auz.

Secretele

16Cel care dezvăluie tainele

pierde încrederea

și nu va găsi prieten pentru sufletul lui.

17Iubește-l pe prieten și fii fidel cu el!

Dacă-i dezvălui tainele,

nu-l mai urmări!

18Așa cum un om îl pierde

pe cel mort al său, tot așa ai pierdut

prietenia aproapelui tău.

19Așa cum ai scăpat o pasăre din mâna ta, tot așa l-ai lăsat pe prieten

și nu-l vei mai recuceri.

20Nu-l mai urmări, căci este departe

și a fugit ca o gazelă din capcană!

21Căci există

ca o rană să fie bandajată,

există dialog pentru insultă,

dar cel care a dezvăluit tainele

a pierdut speranța.

Ipocrizia

22Cine clipește din ochi uneltește rele

și nimeni nu le va îndepărta de la el.

23Înaintea ochilor tăi este dulce gura lui și el se va mira de cuvintele tale;

dar pe din spate își va schimba gura

și din cuvintele sale va da scandal.

24Am urât multe,

dar nimic nu se aseamănă cu el:

și Domnul îl va urî.

25Cine aruncă o piatră în sus,

o aruncă în capul său

și lovitura cu înșelăciune împarte răni.

26Cine sapă o groapă va cădea în ea

și cine întinde o cursă va fi prins în ea.

27Cel care face rele,

[acestea] se vor întoarce asupra lui

și nu va recunoaște de unde vin la el.

28Batjocura și ocara sunt pentru cel arogant: răzbunarea îl așteaptă ca un leu.

29În capcană vor fi prinși

cei ce se bucură de căderea celor pioși,

chinul îi va consuma înainte de moartea lor.

Ranchiuna

30Ranchiuna și mânia,

și acestea sunt abominábile,

iar omul păcătos este stăpânit de ele.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help