Proverbe 7 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Apel la înțelepciune

1Fiule, observă cuvintele mele

și păstrează la tine poruncile mele!

2Observă poruncile mele și vei trăi

și legea mea să fie pupila ochilor tăi!

3Ține-le strâns pe degetele tale,

scrie-le pe tăblița inimii tale!

4Spune înțelepciunii: „Tu ești sora mea”,

și cheamă priceperea: „Ruda”.

5Ca să te păzească de femeia venetică, de străina ale cărei cuvinte

sunt ademenitoare.

Ademenirile adulterei

6Căci prin fereastra casei mele,

printre zăbrele mă uitam,

7am văzut printre nepricepuți,

am zărit printre copii un tânăr

sărac la inimă.

8Trecea pe stradă, pe la colțul ei,

și mergea pe drumul către casa ei.

9Era în amurg, în seara zilei,

în mijlocul nopții și al beznei.

10Și, iată, o femeie în întâmpinare în haină de prostituată și cu inima șireată.

11Era zgomotoasă și neastâmpărată;

picioarele ei nu puteau sta în casă.

12Când în afară, când în piețe,

la toate colțurile era la pândă.

13L-a prins și l-a sărutat,

i-a apucat fața și i-a zis:

14„Era asupra mea o jertfă de împăcare

și astăzi mi-am împlinit voturile.

15De aceea ți-am ieșit în întâmpinare,

ca să caut fața ta, și te-am găsit.

16Mi-am împodobit divanul

cu covoare, cu stofă colorată din Egipt.

17Mi-am stropit așternutul cu smirnă,

cu aloe și cu scorțișoară.

18Vino să ne îmbătăm de dragoste

până dimineață,

să ne bucurăm de dezmierdări!

19Căci soțul nu este acasă,

a plecat într-o călătorie îndepărtată.

20A luat punga cu argint în mâna lui;

în ziua de lună nouă va veni acasă”.

21L-a sedus cu mulțimea convingerilor ei, l-a atras cu ademenirea buzelor sale.

22Dintr-odată să meargă după ea, venea ca boul la înjunghiere,

precum cel prost care cu un lanț

spre disciplinare

23până când săgeata îi spintecă ficatul, ca pasărea care se grăbește spre laț

și nu știe că acesta este împotriva vieții sale.

24Acum, fiilor, ascultați-mă

și fiți atenți la cuvintele gurii mele!

25Să nu se abată inima spre căile ei,

să nu rătăcești pe potecile ei!

26Căci pe mulți i-a făcut să cadă străpunși și cei pe care i-a ucis erau puternici.

27Casa ei este calea spre locuința morților,

coborâre spre camerele morții.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help