1Paul, apostol al lui Cristos Isus prin voința lui Dumnezeu, și fratele Timotéi, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corínt și către toți sfinții care sunt în întreaga Aháia:
2har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Cristos!
Mulțumire3Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri,
4care ne mângâie în orice strămtorare a noastră ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice strâmtorare cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu.
5Căci după cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisosește și mângâierea noastră.
6Așadar, dacă suntem în necaz, suntem astfel pentru mângâierea și mântuirea noastră. Dacă suntem mângâiați, suntem astfel pentru mângâierea care vă întărește ca să suportați cu statornicie pătimirile pe care le îndurăm și noi.
7Și speranța noastră pentru voi este neclintită știind că așa cum sunteți părtași ai suferințelor, la fel ai mângâierii.
8Căci nu vreau, fraților, ca voi să rămâneți în ignoranță cu privire la necazul care a venit asupra noastră în Asia, cum am fost copleșiți peste măsură și peste puterile noastre, așa încât ne pierdusem speranța de a mai trăi.
9Ba chiar ne-am socotit în noi înșine niște condamnați la moarte ca să nu ne punem încrederea în noi înșine, ci în Dumnezeu, cel care îi învie pe cei morți.
10El ne-a eliberat dintr-o astfel de moarte și ne eliberează și în el sperăm că ne va mai elibera,
11ajutându-ne și voi prin rugăciunea făcută pentru noi, ca, prin darul de mai multe persoane, mulți să aducă mulțumire pentru noi.
II. SLUJIREA APOSTOLICĂ ȘI DIFICULTĂȚILE EISchimbarea planului de călătorie al lui Paul12Aceasta este mândria noastră: mărturia conștiinței noastre că, în lume și mai ales față de voi, ne-am purtat cu simplitate și cu sinceritate divină; nu cu înțelepciunea trupească, ci cu harul lui Dumnezeu.
13Însă nu vă scriem altceva decât ceea ce citiți sau cunoașteți. Sper că până la sfârșit veți cunoaște,
14după cum ați și cunoscut în parte că mândria voastră suntem noi, iar voi a noastră în ziua Domnului nostru Isus.
15Cu această convingere voiam să vin la voi odinioară ca să aveți un al doilea har,
16de la voi să trec în Macedónia și din Macedónia să mă întorc din nou la voi și să fiu însoțit de voi în Iudéea.
17Voind acest lucru, m-am purtat oare cu ușurătate sau ceea ce vreau, vreau după trup încât la mine „da, da” să fie „nu, nu”?
18Credincios este Dumnezeu: cuvântul nostru față de voi nu este da și nu.
19Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a fost predicat între voi, prin noi – de mine, de Silván și de Timotéi – nu este da și nu, ci în el este numai da.
20Într-adevăr, toate promisiunile lui Dumnezeu în el sunt da. De aceea prin el rostim noi amin lui Dumnezeu, spre gloria.
21Iar cel care ne întărește împreună cu voi în Cristos și ne-a uns este Dumnezeu,
22cel care ne-a însemnat cu sigiliul său și a pus în inimile noastre arvuna Duhului.
23Eu îl invoc pe Dumnezeu ca martor pentru sufletul meu că n-am mai venit la Corínt, ca să vă cruț,
24nu că am fi noi stăpâni peste credința voastră, ci vrem să colaborăm și noi la bucuria voastră, căci voi rămâneți tari în credință.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.