1Au venit la mine câțiva dintre bătrânii lui Israél și s-au așezat înaintea mea.
2Cuvântul Domnului a fost către mine:
3„Fiul omului, oamenii aceștia și-au înălțat idolii în inima lor și au pus capcana nelegiuirii lor înaintea fețelor lor. Mă voi lăsa eu căutat de ei?
4De aceea, vorbește-le și spune-le: «Așa vorbește Domnul: ‹Orice om care-și înalță idolii în inima sa și își pune capcana nelegiuirii sale înaintea feței lui și vine la profet, eu, Domnul, îi voi răspunde cu privire la mulțimea idolilor săi,
5ca să prind casa lui Israél prin inima lor, căci s-au înstrăinat de mine prin toți idolii lor› ».
6Pentru aceasta, spune-i casei lui Israél: «Așa zice Domnul Dumnezeu: ‹Întoarceți-vă de la idolii voștri și de la toate lucrurile voastre abominábile întoarceți-vă fețele!.
7Căci orice om din casa lui Israél sau dintre străinii care locuiesc ca străini în Israél și care s-au îndepărtat de la urmarea mea înălțându-și idoli în inima lor și punând capcana nelegiuirii sale înainte feței lui, dacă va veni la profet ca să mă caute prin el, eu, Domnul, eu îi voi răspunde.
8Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și-l voi pune să fie semn și proverb și-l voi șterge din mijlocul poporului meu. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul.
9Dar profetul care se lasă înșelat și va spune un cuvânt, eu, Domnul, l-am înșelat pe profetul acela. Îmi voi întinde mâna împotriva lui și-l voi nimici din mijlocul poporului meu, Israél.
10Ei își vor purta nelegiuirea. Iar nelegiuirea profetului va fi ca nelegiuirea celui care a vrut să caute,
11ca să nu mai rătăcească de la urmarea mea casa lui Israél și să se mai întineze prin toate răzvrătirile lor. Ei vor fi poporul meu, iar eu voi fi Dumnezeul lor› »” – oracolul Domnului Dumnezeu.
Responsabilitatea personală12Cuvântul Domnului a fost către mine:
13„Fiul omului, cât despre țara care va păcătui împotriva mea comițând sacrilegiu, îmi voi întinde mâna împotriva ei și o voi priva de pâine, voi trimite împotriva ei foametea și voi nimici din ea om și animal.
14Și dacă ar fi în mijlocul ei acești trei oameni – Nóe, Daniél și Iob – ei, pentru dreptatea lor, și-ar salva sufletele – oracolul Domnului Dumnezeu.
15Voi face să vină în țară animale feroce și o vor rade; va fi devastată și nu va mai fi cine s-o traverseze din cauza animalelor.
16Acești trei oameni care ar fi în mijlocul ei, viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – nu-și vor salva fiii și fiicele, ci se vor salva numai ei, iar țara va fi devastată.
17Sau dacă aș face să vină sabie împotriva acelei țări și aș spune «Sabia să treacă prin țară!» și dacă aș nimici din ea om și animal,
18chiar de ar fi în mijlocul ei acești trei oameni, viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – nu i-ar salva pe fii și pe fiice, ci numai ei s-ar salva.
19Sau dacă aș trimite ciuma în țara aceasta și mi-aș revărsa mânia mea împotriva ei prin sânge ca să nimicesc din ea om și animal,
20chiar de-ar fi Nóe, Daniél și Iob în mijlocul ei, viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – nu vor salva nici fiu, nici fiică, ci ei își vor salva sufletele pentru dreptatea lor”.
21Căci așa spune Domnul Dumnezeu: „La fel voi trimite împotriva Ierusalímului cele patru judecăți cumplite ale mele – sabia, foametea, animalele feroce și ciuma – ca să nimicesc din el om și animal.
22Iată, voi face să scape un rest al său: vor ieși fii și fiice. Ei vor ieși la voi și voi veți vedea căile și faptele lor și veți fi mângâiați pentru răul pe care l-am făcut să vină asupra Ierusalímului cu tot ceea ce am făcut să vină asupra lui.
23Ei vă vor mângâia când veți vedea calea lor și faptele lor și veți recunoaște că nu în zadar am făcut tot ceea ce am făcut împotriva lui” – oracolul Domnului Dumnezeu.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.