2 Timotei 4 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Proclamarea stăruitoare a evangheliei

1Te conjur înaintea lui Dumnezeu și a lui Cristos Isus, care va veni să-i judece pe vii și pe morți, la arătarea sa și a împărăției lui:

2vestește cuvântul, insistă la timp potrivit și la timp nepotrivit, dojenește, amenință, îndeamnă, cu toată îndelunga răbdare și învățătură!

3Căci va veni timpul când nu vor mai primi învățătura sănătoasă, ci, după propriile pofte, se vor înconjura de învățători care să le delecteze auzul.

4Își vor întoarce auzul de la adevăr ca să se îndrepte spre basme.

5Tu însă fii cumpătat în toate, îndură suferințele, fă-ți munca de evanghelist, împlinește-ți slujirea!

Paul reflectează cu speranță la sfârșitul său

6Eu deja sunt oferit ca jertfă și timpul plecării mele a sosit.

7Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credința.

8De acum, îmi este rezervată coroana dreptății pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept; și nu numai mie, ci și tuturor acelora care au iubit arătarea lui.

Ultimele recomandări

9Grăbește-te să vii la mine cât mai curând!

10Căci Díma m-a părăsit, iubind lumea de acum, și a mers la Tesaloníc. Crescéns este în Galáția, iar Tit, în Dalmáția.

11Numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu și adu-l cu tine, căci îmi este de folos în slujire!

12Pe Tihíc l‑am trimis la Éfes.

13Când vei veni, să-mi aduci mantia pe care am lăsat‑o în Tróas la Carp, ca și cărțile, în special pergamentele!

14Alexándru, arămarul, mi-a făcut multe rele. Domnul îl va răsplăti după faptele sale.

15Păzește-te și tu de el, pentru că s-a împotrivit foarte mult cuvintelor noastre!

16La prima mea apărare, nimeni n-a fost alături de mine, ci toți m‑au părăsit; să nu li se ia în seamă!

17Domnul însă mi-a fost alături și m‑a întărit pentru ca predicarea să se împlinească prin mine și s‑o audă toate popoarele. Și am fost salvat din gura leului.

18Domnul mă va salva din orice lucrare rea și mă va mântui pentru împărăția lui, cea din ceruri. Lui să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin!

Salutări și binecuvântări

19Salută-i pe Príscila și Ácvila, ca și casa lui Onesífor!

20Erást a rămas în Corínt, iar pe Trófim l-am lăsat bolnav în Milét.

21Grăbește-te să vii înainte de iernii! Te salută Eubúl, Púdens, Lin și Claudia și toți frații.

22Domnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi!

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help