1Ca zăpada, vara, și ca ploaia, la seceriș, așa celui nesimțit nu i se potrivește gloria.
2Ca pasărea care se abate
și ca rândunica în zbor,
așa nu va veni blestemul fără motiv.
3Biciul este pentru cal,
frâul e pentru măgar,
iar nuiaua, pentru spatele celor nesimțiți.
4Nu-i răspunde celui nesimțit
după nebunia lui,
ca să nu devii și tu asemenea lui!
5Răspunde-i celui nesimțit după nebunia lui, ca să nu devină înțelept în ochii săi!
6Își taie picioarele și bea violență
cel care trimite lucruri
prin mâna unui nesimțit.
7Cum se leagănă picioarele unui olog, așa este proverbul în gura celui nesimțit.
8Cum se trage o piatră cu praștia,
așa este cel care-și dă onoarea
unui nesimțit.
9Ca un spin care ajunge în mâna unui bețiv, așa este proverbul în gura celui nesimțit.
10Ca un arcaș care-i străpunge pe toți
sunt cel care-l tocmește pe nesimțit
și cel care-i tocmește pe trecători.
11Precum câinele care se întoarce
la ce a vomitat,
așa este nesimțitul care-și repetă nebunia.
12Ai văzut un om înțelept în ochii lui?
Este mai multă speranță
pentru un nesimțit decât pentru el.
13Leneșul zice: „Este un leu tânăr
pe drum; Este un leu tânăr prin piață”.
14Cum se învârte poarta pe țâțânile ei,
așa și leneșul, în patul său.
15Leneșul își uită mâna în farfurie
și obosește să și-o întoarcă la gura lui.
16Leneșul este înțelept în ochii lui
mai mult decât șapte care răspund chibzuit.
17Ca unul care apucă de urechi un câine este cel care trece și se amestecă
într-o dispută care nu este a lui.
18Ca unul care, făcând-o pe nebunul, lansează săgeți aprinse, sulițe și moarte,
19așa este omul care-l înșală pe aproapele său și spune: „Oare nu pot râde?”.
20În lipsa lemnelor, se stinge focul;
unde nu este cel care murmură,
se liniștește discordia.
21Cum este cărbunele pe jăratic
și lemnele pe foc,
așa este omul discordiilor, care aprinde cearta.
22Cuvintele celui care murmură
sunt ca delicatesele,
ele coboară în adâncurile inimii.
23Argint cu zgură care acoperă lutul
sunt buzele înflăcărate și inima rea.
24Cel care urăște
se recunoaște de pe buzele sale
și în interiorul său pune înșelăciune.
25Când se arată binevoitor cu glasul lui,
nu-l crede,
căci șapte lucruri abominábile sunt
în inima lui.
26Este acoperită ura lui prin prefăcătorie, dar va fi descoperită răutatea lui în adunare.
27Cel care sapă groapa cade în ea
și piatra se întoarce asupra celui
care o rostogolește.
28Limba mincinoasă îi urăște
pe cei pe care-i zdrobește
și gura lingușitoare produce ruină.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.