Romani 16 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Salutări către prietenii din Roma

1V-o încredințez pe Fébe, sora noastră, care este și slujitoare a Bisericii din Cancréea,

2ca să o primiți în Domnul într-un mod vrednic sfinților și să fiți alături de ea în tot ce-ar avea nevoie, căci și ea a fost alături de mulți, chiar și de mine.

3Salutați-i pe Príscila și pe Ácvila, colaboratorii mei în Cristos Isus:

4aceștia și-au pus viața pentru mine și le sunt recunoscător nu numai eu, ci și toate Bisericile dintre neamuri!

5Salutați și Biserica ce se adună în casa lor! Salutați-l pe iubitul meu Epenét care este primul rod al Asiei pentru Cristos!

6Salutați-o pe Maria, care s-a trudit atât de mult pentru voi!

7Salutați-i pe Andrónic și pe Iúnias, rudele mele și însoțitorii mei în închisoare, care sunt cunoscuți printre apostoli! Aceștia au venit la Cristos chiar înainte de mine!

8Salutați-l pe Ampliát, iubitul meu în Domnul!

9Salutați-i pe Urbán, colaboratorul meu în Cristos, și pe Stáchis, iubitul meu!

10Salutați-i și pe Apelés, care este încercat în Cristos! Salutații și pe cei lui Aristobúl!

11Salutați-l pe Iródion, concetățeanul meu! Salutați-i pe cei lui Nárcis, care sunt în Domnul.

12Salutați-le pe Triféna și pe Trifósa, care se trudesc pentru Domnul, și pe iubita Persída, care s-a trudit mult în Domnul!

13Salutați-l pe Rúfus, cel ales în Domnul, ca și pe mama lui și a mea!

14Salutați-i pe Asýncritos, pe Flégon, pe Hérmes, pe Patrobás, pe Hérmas și pe toți frații care sunt împreună cu ei!

15Salutați-i pe Filolog și pe Iulia, pe Neréu și pe sora lui, pe Olimpás și pe toți sfinții care sunt cu ei!

16Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare sfântă! Vă salută toate Bisericile lui Cristos.

Pericolul dezbinării

17Totuși, vă îndemn, fraților, să vă păziți cu grijă de cei dezbinări și scandaluri împotriva învățăturii pe care ați învățat s-o împliniți. Evitați-i,

18căci aceștia nu-l slujesc pe Domnul nostru Isus Cristos, ci pântecele propriu și, prin cuvinte mieroase și măgulitoare, înșală inimile celor simpli!

19Dar ascultarea voastră este cunoscută de toți. De aceea, mă bucur pentru voi și vreau să fiți curați în ceea ce privește răul.

20Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus să fie cu voi!

Salutări de la însoțitorii lui Paul

21Vă salută Timotéi, colaboratorul meu, și Lúciu, Iáson și Sosípatros, conaționalii mei.

22Vă salut în Domnul eu, Tértius, care am scris această scrisoare.

23Vă salută Gáius, gazda mea și a întregii comunități. Vă mai salută Erást, administratorul cetății, și fratele Quártus.

24.

Doxologia finală

25 Iar celui care poate să vă întărească potrivit cu evanghelia mea și cu predicarea lui Isus Cristos, potrivit cu descoperirea misterului care a fost ascuns din timpuri veșnice,

26dar care a fost descoperit acum prin scrierile profetice, după porunca Dumnezeului celui veșnic, spre ascultarea credinței, care a fost făcut cunoscut tuturor neamurilor,

27lui Dumnezeu, care, singur, este înțelept, prin Isus Cristos, lui să-i fie glorie în veci! Amin.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help