1Oricine să se supună autorităților rânduite, pentru că nu există autoritate decât de la Dumnezeu, iar cele existente sunt rânduite de Dumnezeu,
2astfel încât cine se împotrivește autorității se împotrivește ordinii stabilite de Dumnezeu, iar cei răzvrătiți își vor primi condamnarea.
3Conducătorii nu sunt de temut pentru vreo faptă bună, ci pentru rău. Vrei deci să nu te temi de autoritate? Fă binele și vei avea recunoaștere din partea ei,
4căci slujitorul lui Dumnezeu este pentru tine, spre binele tău! Dacă faci răul, teme-te, căci ei nu degeaba poartă sabie; ei sunt slujitorii lui Dumnezeu pentru a face dreptate și mânia pentru cel care practică răul.
5De aceea, este necesar să vă supuneți nu numai din cauza pedepsei, ci și din conștiință.
6Doar pentru aceasta plătiți și impozite, pentru că cei care îndeplinesc această sunt slujitori ai lui Dumnezeu.
7Dați fiecăruia ceea ce îi sunteți datori: celui cu impozitul, impozit; celui cu taxele vamale, vamă; celui căruia respect, respect; celui căruia cinste, cinste!
Iubirea aproapelui și vegherea creștină8Să nu datorați nimic nimănui, decât să vă iubiți unii pe alții, pentru că cel care îl iubește pe altul a împlinit deja Legea!
9De fapt: „Să nu săvârșești adulter! Să nu ucizi! Să nu furi
! Să nu poftești!” și orice altă poruncă sunt cuprinse în cuvântul acesta: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!”.10Iubirea nu face niciun rău aproapelui. Așadar, plinătatea Legii este iubirea.
11Și aceasta cunoscând timpul: căci este deja ceasul să vă treziți din somn! Într-adevăr, acum mântuirea noastră este mai aproape decât atunci când am să credem.
12Noaptea este pe sfârșite, ziua este aproape. Așadar, să ne dezbrăcăm de faptele întunericului și să îmbrăcăm armele luminii!
13Să ne purtăm cuviincios, ca în timpul zilei: nu în chefuri și beții, nu în necurății și desfrâuri, nu în certuri și gelozii,
14ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos! Și să nu aveți grija trupului spre a-i face poftele!
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.