Faptele apostolilor 4 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020（VBRC2020）

Petru și Ioan în fața Sinédriului

1Pe când vorbeau poporului, s-au apropiat de ei preoții, comandantul gărzii templului și saduceii,

2înfuriați că învață poporul și proclamă în lui Isus învierea din morți.

3Au pus mâinile pe ei și i-au pus sub pază până a doua zi, căci era deja seară.

4Dar mulți dintre cei care auziseră cuvântul au crezut și numărul bărbaților s-a ridicat la cinci mii.

5A doua zi s-au adunat în Ierusalím conducătorii, bătrânii și cărturarii,

6marele preot Ánna, Caíafa, Ioan și Alexándru și toți câți erau din neamul arhieresc,

7i-au pus în mijloc și îi interogau: „Cu ce putere și în numele cui faceți voi aceasta?”.

8Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a spus: „Conducători ai poporului și bătrâni,

9noi suntem cercetați pentru binele făcut unui om bolnav și cum a fost acesta salvat.

10Să vă fie cunoscut tuturor și întregului popor al lui Israél: în numele lui Isus Cristos Nazarinéanul, pe care voi l-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat din morți, în el stă acesta înaintea voastră vindecat!

11[Isus] este

«piatra disprețuită de voi, constructorii,

care a ajuns piatra unghiulară».

12Și nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este niciun alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”.

13Văzând îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și știind că sunt oameni fără învățătură și necunoscători, au rămas uimiți. Îi recunoșteau că fuseseră cu Isus.

14Dar privindu-l pe omul vindecat, care stătea în picioare împreună cu ei, nu puteau spune nimic împotrivă.

15Atunci, poruncindu-le să plece afară din Sinédriu, s-au sfătuit între ei,

16spunând: „Ce să facem cu acești oameni? Căci le este cunoscut tuturor celor care locuiesc în Ierusalím că prin ei s-a săvârșit un semn evident și nu-l putem nega.

17Dar ca să nu se răspândească și mai mult în popor, să-i amenințăm să nu mai vorbească nimănui în numele acesta!”.

18Și chemându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească absolut deloc și să nu mai învețe în numele lui Isus.

19Dar Petru și Ioan, răspunzând, le-au zis: „Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu!

20Căci noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit”.

21Dar ei, amenințându-i din nou, i-au lăsat – negăsind nimic pentru ce să-i pedepsească – din cauza poporului, pentru că toți îl glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.

22Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.

Comunitatea creștină în rugăciune

23După ce au fost lăsați, au venit la ai lor și le-au vestit toate câte le spuseseră arhiereii și bătrânii.

24Iar ei, când au auzit, și-au ridicat împreună glasul către Dumnezeu și au spus: „Stăpâne, tu care ai făcut cerul, pământul și marea și toate câte sunt în ele,

25tu le-ai spus părinților noștri, prin Duhul Sfânt, prin gura slujitorului tău Davíd:

«De ce se frământă neamurile

și popoarele au născocit

planuri deșarte?

26 S-au ridicat regii pământului

și conducătorii s-au adunat laolaltă

împotriva Domnului

și împotriva Unsului său».

27Căci, într-adevăr, împotriva slujitorului tău sfânt, Isus, pe care tu l-ai uns, s-au adunat în cetatea aceasta Iród și Pónțiu Pilát, împreună cu păgânii și popoarele lui Israél,

28ca să împlinească toate câte mâna ta și voința ta le-au stabilit mai dinainte ca să fie.

29Și acum, Doamne, privește de sus la amenințările lor și îngăduie servitorilor tăi să vestească cuvântul tău cu toată îndrăzneala

30și întinde-ți mâna ca să se facă vindecări, semne și minuni prin numele slujitorului tău sfânt, Isus!”.

31Pe când se rugau, s-a cutremurat locul în care erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

Viața comunitară a primilor creștini

32Mulțimea celor care au crezut era o singură inimă și un singur suflet. Niciunul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci toate le aveau în comun.

33Apostolii dădeau mărturie cu multă putere despre învierea Domnului Isus și ei toți se bucurau de mult har.

34De fapt, nu era niciunul dintre ei care să ducă lipsă, căci toți care posedau terenuri sau case, le vindeau, aduceau prețul celor vândute

35și îl puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.

36Și Iosíf, numit de către apostoli Barnàba, care, tradus, înseamnă „Fiul Mângâierii”, un levit de loc din Cípru,

37vânzând un ogor pe care îl avea, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.