Geneza 50 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020（VBRC2020）

Înmormântarea lui Iacób

1Iosíf a căzut pe fața tatălui său, a plâns asupra lui și l-a sărutat.

2Iosíf le-a poruncit servitorilor lui, doctorilor, să-l îmbălsămeze pe tatăl său. Doctorii l-au îmbălsămat pe Israél.

3S-au împlinit patruzeci de zile, căci atâtea zile trebuie împlinite pentru îmbălsămare. Egipténii l-au plâns șaptezeci de zile.

4După ce au trecut zilele de doliu, Iosíf le-a vorbit oamenilor din casa lui Faraón și le-a zis: „Dacă am aflat har în ochii voștri, vorbiți, vă rog, în auzul lui Faraón, spunând:

5«Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: ‹Iată, eu mor! În mormântul pe care mi l-am săpat în țara Canaán, acolo să mă îngropi!›. Acum, lasă-mă, te rog, să urc să-l îngrop pe tatăl meu! După aceea mă voi întoarce»”.

6Faraón i-a spus: „Urcă și îngroapă-l pe tatăl tău, după cum te-a pus să juri!”.

7Iosíf s-a dus ca să-l îngroape pe tatăl său. Au urcat împreună cu el demnitarii lui Faraón, bătrânii casei lui, toți bătrânii din țara Egiptului,

8toată casa lui Iosíf, frații săi și casa tatălui său; numai copiii lor, turmele și cirezile lor le-au lăsat în ținutul Goșén.

9Împreună cu el au urcat care și călăreți, așa încât tabăra era foarte impresionantă.

10Când au ajuns la Gorén Ha-Atád, care este dincolo de Iordán, l-au jelit acolo cu jale mare și impresionantă. a ținut pentru tatăl său un bocet de șapte zile.

11Locuitorii țării, canaaneénii, au văzut bocetul de la Gorén Ha-Atád și au zis: „Acesta este un bocet impresionant pentru egipténi!”. De aceea s-a chemat numele locului aceluia Ábel-Mițráim, care este dincolo de Iordán.

12Fiii lui au făcut pentru el așa cum le poruncise.

13Fiii săi l-au dus în țara Canaán și l-au îngropat în peștera din câmpia Macpéla pe care o dobândise Abrahám împreună cu câmpul de la Efrón, hetéul, ca proprietate de mormânt și care este față în față cu Mamré.

14După ce l-a îngropat pe tatăl său, Iosíf s-a întors în Egipt împreună cu frații săi și cu toți cei care se suiseră cu el ca să-l îngroape pe tatăl său.

Sfârșitul lui Iosíf

15Văzând frații lui Iosíf că tatăl lor a murit, au zis: „Cine știe dacă Iosíf nu ne va purta ură și nu ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?”.

16Au poruncit să i se spună lui Iosíf: „Tatăl tău, înainte de moartea sa, a poruncit, zicând:

17«Așa să-i spuneți lui Iosíf: ‹Acum, iartă, te rog, vina fraților tăi și păcatul lor, pentru că ți-au făcut rău!› ». Acum, iartă, te rog, vina slujitorilor Dumnezeului tatălui tău!”. Și Iosíf a plâns când ei i-au spus cuvinte.

18Apoi, frații săi au venit ei înșiși și au căzut în fața lui și i-au spus: „Iată-ne, suntem sclavii tăi!”.

19Dar Iosíf le-a zis: „Nu vă temeți! Sunt eu în locul lui Dumnezeu?

20Voi ați gândit răul împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit asta spre bine, ca să facă ceea ce se împlinește astăzi, să facă să trăiască un popor numeros.

21Acum, nu vă temeți! Eu vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri”. I-a mângâiat și le-a vorbit la inimă.

22Iosíf a locuit în Egipt, el și casa tatălui său. Iosíf a trăit o sută zece ani.

23Iosíf i-a văzut pe fiii lui Efraím până la a treia generație. De asemenea, și pe fiii lui Machír, fiul lui Manáse, care s-au născut pe genunchii lui Iosíf.

24Iosíf le-a zis fraților săi: „Eu voi muri. Dar Dumnezeu vă va vizita și vă va face să urcați din țara aceasta în țara pe care a jurat-o lui Abrahám, lui Isáac și lui Iacób”.

25Și Iosíf i-a pus pe fiii lui Israél să jure, zicând: „Când Dumnezeu vă va vizita, să luați oasele mele de aici!”.

26Iosíf a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat și l-au pus într-un sarcofag în Egipt.