2 Macabei INTRODUCERE - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020（VBRC2020）

INTRODUCERETitlu și conținut.Atât în codice, cât și în edițiile moderne, cartea 2Macabèieste indicată în mod constant cu forma generică: „Macabèi B”. În Còdex Alexandrínusși în cel Vènetus este și acest subtitlu: „Rezumatul faptelor lui Iùda Macabèul”, titlu coerent cu conținutul cărții care îl are drept protagonist, dintre Macabèi, doar pe Iùda Macabèul.Perioada istorică ilustrată de 2Macabèi este foarte scurtă. Expune evenimentele desfășurate între 176-160 î.C. în Iudèea sau având legături strânse cu această regiune și cu poporul care locuia aici. Există impresia că autorul nu a vrut să ofere o viziune organică a tuturor evenimentelor din această perioadă, ci a vrut să facă o sinteză generală, rezervându-și dreptul să se oprească de-a lungul narațiunii pentru a descrie acele episoade care au marcat mai mult imaginația lui.Lucrarea se prezintă ca un rezumat concis și limpede al unei lucrări aparținând lui Iàson din Cirène, apărută în cinci volume. În privința timpului redactării acestui rezumat, părerile sunt împărțite. Unii consideră că ar fi fost redactată în perioada contemporană evenimentelor narate, iar alții susțin apariția ei în timpul distrugerii Ierusalímului din anul 70 d.C.Pentru compunerea operei lui Iàson, nu se poate accepta o dată anterioară anului 160 î.C., întrucât în acest an se desfășoară evenimentele relatate în ultimul capitol al cărții. În mod logic, se poate lua în considerație o dată în jurul anului 130 î.C. Pentru lucrarea celui care a făcut rezumatul, anul de la care poate începe redactarea este 124 î.C., pe care îl găsim la sfârșitul celei mai recente dintre cele două scrisori din lucrare (2Mac 1,19). Termenul cel mai târziu poate fi reprezentat de anul 63 î.C., anul în care Ierusalímul a fost cucerit de trupele lui Pompèi.Trebuie subliniată concordanța esențială cu 1Macabèi, a cărei istoricitate este admisă în general de toți. Cărțile diferă sub multe aspecte, dar nucleul narativ central este în mod esențial același. Al doilea element care pledează în favoarea istoricității cărții 2Macabèieste credibilitatea unor părți care completează și clarifică narațiunea paralelă din 1Macabèi. Trebuie subliniată și buna cunoaștere pe care autorul o arată față de lumea elenistică și a persoanelor care o reprezintă.Cartea 2Macabèia fost scrisă cu siguranță în greacă. Cu excepția documentelor referite ad litteram, nu există trăsături de semitisme, în afara unor expresii inevitabile pentru un iudeu obișnuit să gândească cu o mentalitate diferită de cea greacă. Vocabularul grec folosit în relatare, deși se apropie mult de cel al scriitorilor elenistici contemporani și în special de cel al lui Políbius, este bogat și completat cu termeni rari, uneori cu o semnificație diferită de cea obișnuită.Teologia.Spre deosebire de 1Macabèi,care evită pronunțarea numelui divin, autorului Cărții a doua a Macabèilor îi place să-l scrie cu toate literele, cinstindu-l cu epitetele cele mai glorioase.Domeniul unde 2Macabèiaduce o contribuție profundă și clarificatoare a doctrinei tradiționale este tema creației tuturor lucrurilor din nimic. Pentru creație în general, proprietatea asupra căreia textul insistă cel mai mult este cea a universalității, exprimată în modurile cele mai diferite: lumea, cerul și pământul cu tot ceea ce este în ele, inclusiv omul, totul își are propria existență direct de la Dumnezeu. Dar în același timp – și acesta este aspectul cel mai revelant pentru noutatea doctrinei – se afirmă cu claritate că, în formarea tuturor lucrurilor, Dumnezeu nu s-a folosit de o materie preexistentă. Este conceptul adevărat despre creația ex níhilo.Referitor la om, în afara faptului creației, element comun tuturor ființelor, este amintită o intervenție specială a lui Dumnezeu, care nu se limitează să confere fiecărui individ duhul și viața sau acel suflu vital care face din el o ființă vie (cf. Gen 2,7), ci se referă și la dispoziția armonioasă și organică a tuturor membrelor sale.Viața viitoare este tema prin care 2Macabèicontribuie cel mai mult la dezvoltarea teologică. „Învierea la viață” marcată de mărturia celor șapte frați și a mamei lor (cap. 7); apoi de jertfa oferită de Iùda pentru cei căzuți în bătălie (cap. 12,43-45); moartea lui Ràzis (14,46). Așteptarea martirilor nu este îndreptată spre o viață scurtă și caducă, asemenea celei prezente. Este clar că e vorba de o viață veșnică și nepieritoare ce nu poate fi înțeleasă ca o întoarcere simplă la viața fizică. Gândirea autorului nu este suficient de clară, dar se pare că presupune și învierea păcătoșilor.În desfășurarea faptelor relatate în 2Macabèi, iese în evidență existența unei comunicări continue între natural și supranatural. Dumnezeu privește la poporul său și veghează asupra întâmplărilor lui, care se desfășoară când în bine, când în rău, în funcție de atitudinea față de Dumnezeu. Dar oamenii pot să intervină într-un oarecare mod pentru ca să-și schimbe propriul destin, nu numai îndreptându-și propria conduită morală atunci când e greșită, ci și îndreptându-se prin rugăciune, oferirea de sacrificii și acte de penitență direct spre Dumnezeu; el își arată deseori milostivirea trimițând mesageri ai săi și asistând în mod vizibil poporul său în luptă cu dușmanii religiei. Se desprinde din lectura cărții o adevărată comuniune a sfinților: a) cei vii față de cei vii (3,31-36: Onías obține restituirea sănătății lui Heliodòr); b) cei vii față de răposați (Iùda, împreună cu preoții de la Ierusalím, pentru soldații căzuți în luptă: 12,42-45); acest lucru presupune certitudinea învierii viitoare; că între moarte și înviere există un spațiu nedeterminat de timp, în care răposaților le este dată posibilitatea de a se purifica de păcate; utilitatea rugăciunii și a sacrificiilor oferite de cei vii pentru cei morți, cu scopul de a obține iertarea păcatelor și îndepărtarea pedepselor; c) răposații față de cei vii: este vorba de Onías și Ieremía, în favoarea armatelor conduse de Iùda (15,12-16).Structura. Cartea a doua a Macabèilor prezintă următoarea schemă:I. SCRISORI CĂTRE IUDEII DIN EGIPT (1,1–2,18).II. PREFAȚA AUTORULUI (2,19-32).III. ISTORIA LUI HELIODÒR (3,1-40).IV. PERSECUȚIA LUI ANTIÒH EPIFÀNUL (4,1–7,42).V. VICTORIA IÙDAISMULUI (8,1–10,8).VI. LUPTA LUI IÙDA CU POPOARELE VECINE (10,9–13,26).VII. LUPTA ÎMPOTRIVA LUI NICANÒR (14,1–15,36).VIII. EPILOG (15,37-39).