Sofonia 1 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

I. ZIUA DOMNULUI, ÎN IÚDA

1Cuvântul Domnului care a fost către Sofonía, fiul lui Cușí, fiul lui Ghedalía, fiul lui Amária, fiul lui Ezechía, în zilele lui Iosía, fiul lui Amón, regele lui Iúda.

Preludiu cosmic

2„Voi șterge totul de pe fața pământului

– oracolul Domnului.

3Voi șterge pe om și pe animal,

voi șterge păsările cerului

și peștii mării,

îi voi face să se poticnească

pe cei fărădelege;

îl voi nimici pe om

de pe fața pământului

– oracolul Domnului.

Împotriva cultului străinilor

4Îmi voi întinde mâna

împotriva lui Iúda

și împotriva tuturor locuitorilor

Ierusalímului;

voi nimici din locul acesta

restul lui Báal,

numele preoților păgâni

și al preoților,

5pe cei care se prosternă pe acoperișuri înaintea oștirii cerurilor,

pe cei care se prosternă

și jură pe Domnul

și pe cei care jură pe Milcóm,

6pe cei care se abat

de la urmarea Domnului,

pe cei care nu-l caută pe Domnul

și nu întreabă de el”.

7Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu!

Căci se apropie ziua Domnului

și Domnul a stabilit un sacrificiu

și i-a sfințit pe cei pe care i-a chemat.

Împotriva demnitarilor de la curte

8„În ziua jertfei Domnului,

îi voi pedepsi pe conducători

și pe fiii regelui

și pe toți cei ce îmbracă haine străine,

9îi voi pedepsi pe toți cei care sar

pragul în ziua aceea,

pe cei care umplu casa stăpânilor lor

cu violență și cu înșelăciune.

Împotriva comercianților din Ierusalím

10În ziua aceea – oracolul Domnului –

glas de țipăt va fi

de la Poarta Peștilor,

geamăt din a doua,

ruină de pe coline.

11Gemeți, locuitori din Mactéș!

Căci a fost distrus tot poporul

din Canaán,

au fost nimiciți

toți cei care cântăresc argint.

Împotriva celor necredincioși

12În acel timp,

voi cotrobăi Ierusalímul cu torțe

și-i voi pedepsi pe oamenii

care se complac în lâncezeala lor

și care spun în inima lor:

«Domnul nu face nici bine, nici rău».

13Bogăția lor va fi pentru pradă

și casele lor, spre devastare;

vor construi case,

dar nu le vor locui,

vor planta vii, dar nu vor bea

din vinul lor”.

Ziua Domnului

14Se apropie ziua Domnului, cea mare,

se apropie și foarte repede.

Este glasul zilei Domnului,

iar cel viteaz strigă cu amar.

15Zi de indignare este ziua aceasta,

zi de strâmtorare și de necaz,

zi de ruinare și de devastare,

zi de întuneric și de negură,

zi cu nori și cu beznă,

16zi cu trâmbiță și cu strigăt

pe toți munții,

pe fortărețe și pe vârfurile colinelor.

17Atunci îl voi strâmtora pe om

și ei vor umbla ca orbii,

pentru că au păcătuit

împotriva Domnului;

va fi împrăștiat sângele lor ca praful

și carnea lor, ca gunoiul.

18Nici argintul și nici aurul lor

nu-i vor putea salva

în ziua furiei Domnului;

toată țara va fi devorată

de focul geloziei sale.

Va termina, ba mai mult, va face

teroare pentru toți locuitorii țării.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help