1După ce Alexándru l-a lovit pe Fílip Macedoneanul, care a ieșit din ținutul Chitím, și l-a bătut pe Dárius, regele perșilor și al mezilor, a domnit în locul lui mai întâi peste Eláda.
2A purtat multe războaie, a pus stăpânire peste fortărețe și a ucis regi de pe pământ.
3A ajuns până la marginile pământului și a luat pradă de la multe popoare. Pământul s-a liniștit înaintea lui; i s-a înălțat inima și s-a umplut de mândrie.
4A adunat o armată foarte puternică și a pus stăpânire peste ținuturile popoarelor și ale stăpânilor, care au ajuns tribut.
5După acestea, a căzut la pat și și-a dat seama că va muri.
6I-a chemat pe slujitorii săi cei mai renumiți, pe cei care crescuseră cu el din tinerețe și le-a împărțit imperiul său când era încă în viață.
7Alexándru a domnit timp de doisprezece ani; apoi a murit.
8Slujitorii lui au pus stăpânire fiecare asupra ținutului său.
9După moartea lui, toți și-au pus coroanele. Apoi, fiii lor după ei, timp de mulți ani, au înmulțit relele pe pământ.
Antióh Epifánul și elenismul în Israél10Din ei a ieșit un vlăstar păcătos, Antióh Epifánul, fiul regelui Antióh, care a fost ostatic la Róma. El a devenit rege în anul o sută treizeci și șapte al domniei grecilor.
11În acele zile, au ieșit din Israél fii nelegiuiți care îi îndemnau pe mulți, zicând: „Hai să încheiem o alianță cu neamurile din jurul nostru, căci de când ne-am separat de ei, multe rele ni s-au întâmplat!”.
12Și cuvântul a fost plăcut în ochii lor.
13Unii din popor au fost dispuși să meargă la rege ca să le dea putere să împlinească prescripțiile neamurilor.
14Au construit un gimnaziu la Ierusalím, după obiceiul neamurilor.
15Au înlăturat circumciziei, s-au îndepărtat de alianța sfântă, s-au unit cu neamurile și s-au vândut ca să săvârșească răul.
Prima campanie din Egipt și prădarea templului16Când s-a întărit domnia lui Antióh, s-a gândit să ia în stăpânire și țara Egiptului ca să stăpânească peste două regate.
17A mers împotriva Egiptului cu o mulțime impunătoare, cu care, cu elefanți, cu cai și cu o flotă mare.
18A purtat război cu Ptoleméu, regele Egiptului. Ptoleméu a dat înapoi din fața lui și a fugit; și au căzut mulți răniți.
19A cucerit cetățile întărite din țara Egiptului și a luat pradă din țara Egiptului.
20Antióh s-a întors după ce a bătut Egiptul în anul o sută patruzeci și trei. A urcat împotriva Israélului și a venit la Ierusalím cu o mulțime impunătoare.
21A intrat în sanctuar cu trufie și a luat altarul de aur, candelabrul pentru lumină și toate instrumentele lui,
22masa punerii înainte, amforele, lighenele, cupele de aur, catapeteasma, coroanele și podoaba care era pe fațada templului: pe toate le-a luat.
23A luat argintul, aurul și obiectele prețioase; a luat tezaurele ascunse pe care le-a găsit.
24A luat toate și a mers în țara lui după ce a făcut un masacru și a vorbit cu trufie mare.
25A fost un mare plânset în Israél,
în toate locurile sale.
26Au suspinat principii și bătrânii,
fecioarele și tinerii
și-au pierdut vlaga,
iar frumusețea femeilor s-a ofilit.
27Toți mirii înălțau bocete
și curgeau lacrimi în camera miresei.
28Pământul s-a cutremurat
pentru locuitorii lui
și toată casa lui Israél
a fost învăluită de rușine.
Construirea fortăreței Ácra29După doi ani de zile, regele a trimis un principe ca să adune tributul în cetățile lui Iúda; a intrat în Ierusalím cu o mulțime impunătoare.
30Le-a spus cu viclenie cuvinte de pace și l-au crezut. Dar, pe neașteptate, s-a năpustit asupra cetății; a făcut un mare măcel și a ucis mult popor din Israél.
31A luat pradă din cetate, i-a dat foc și i-a dărâmat casele și zidul de jur împrejur.
32Au luat captivi femeile și copiii și au pus stăpânire peste animale.
33Au întărit cetatea lui Davíd cu un zid mare și puternic și cu turnuri puternice și au transformat-o într-o fortăreață pentru ei.
34Au pus acolo un popor păcătos, oameni fărădelege care s-au întărit în ea.
35Au așezat acolo arme și hrană, au adunat prada din Ierusalím și a devenit o mare cursă.
36A devenit o capcană pentru sanctuar
și un adversar malefic
pentru Israél în toate.
37Au vărsat sânge nevinovat
în jurul sanctuarului
și au profanat sanctuarul.
38Locuitorii Ierusalímului
au fugit din cauza lor
și
a devenit locuință a străinilor;
[cetatea] a devenit străină
pentru cei născuți în ea
și copiii ei au părăsit-o.
39Sanctuarul ei a fost devastat
ca un pustiu,
sărbătorile ei
s-au transformat în plâns,
iar ei de sabát în rușine
și cinstea ei în batjocură.
40Pe cât era cinstea ei,
pe atât s-a înmulțit necinstea;
și măreția ei s-a schimbat în plânset.
Răspândirea cultelor păgâne41Regele a scris întregului său regat ca toți să fie un singur popor.
42Fiecare să-și părăsească obiceiurile proprii! Și toate popoarele s-au supus cuvântului regelui.
43Mulți din Israél au primit cu plăcere cultul lui, au adus jertfe idolilor și au profanat de sabát.
44Regele a trimis scrisori prin mesageri la Ierusalím și în toate cetățile lui Iúda ca să se poarte după obiceiuri străine țării;
45să interzică arderile de tot, jertfele și libațiunile din sanctuar și să profaneze de sabát și de sărbătoare,
46să necinstească sanctuarul și sfinții;
47să construiască altare, incinte și temple pentru idoli; să jertfească porci și animale impure;
48să-i lase pe fiii lor necircumciși, să-și facă sufletele abominábile cu orice fel de lucruri impure și profanate;
49să uite legea și să-i schimbe toate prescrierile.
50Cine nu va fi făcut după cuvântul regelui, să fie dat la moarte!
51Toate aceste cuvinte le-a scris întregului său regat. A pus supraveghetori peste tot pământul și a poruncit tututor cetăților lui Iúda să aducă jertfe, cetate după cetate.
52Mulți din popor s-au unit cu ei, toți cei care au abandonat legea și au făcut rele pe pământ.
53L-au constrâns pe Israél în locuri ascunse și în toate refugiile lor.
54În ziua a cincisprezecea a lui Casléu, în anul o sută patruzeci și cinci, a construit urâciunea pustiirii pe altar; iar în cetățile lui Iúda, de jur împrejur, a construit altare.
55Aduceau jertfe la ușile caselor și în piețe.
56Cărțile legii pe care le-au găsit, rupându-le, le-au ars în foc.
57Dacă se descoperea la cineva vreo Carte a Alianței și dacă cineva urma legea, hotărârea regelui îl dădea la moarte.
58În puterea lor, acționau în Israél împotriva celor pe care-i descopereau în cetăți lună de lună.
59În ziua a douăzeci și cincea a lunii, aduceau jertfe pe altarul care se afla pe altarului.
60Pe femeile care-și tăiau împrejur copiii le-au ucis – conform hotărârii –
61cu pruncii lor agățați de gâtul lor, au măcelărit familiile lor și pe cei care au făcut tăierea lor împrejur.
62Însă mulți în Israél au prins curaj și au găsit în ei puterea să nu mănânce lucruri impure.
63Au acceptat să moară decât să se contamineze cu mâncăruri și să profaneze alianța cea sfântă. Și au murit.
64A fost o foarte mare mânie asupra Israélului.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.