Proverbe 31 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

VIII. CUVINTELE LUI LEMUÉL

1Cuvintele lui Lemuél,

regele din Mássa,

pe care l-a instruit mama lui.

2Ce, fiul meu?

Ce, fiul sânului meu?

Și ce anume, fiul voturilor mele?

3Nu-ți da femeilor vigoarea

și căile tale, celor care-i distrug pe regi!

4Nu este pentru regi, Lemuél,

nu este pentru regi să bea vin

și nici pentru cei care conduc

[să spună]:

„Unde este băutura tare?”.

5Ca, bând, să uite hotărârea

și să schimbe sentința vreunuia

dintre fiii celor umili.

6Dați băutură tare celui care piere

și vin, celui cu sufletul amărât!

7Să bea și să-și uite necazul lor

și să nu-și mai amintească de chinul lor!

8Deschide-ți gura pentru cel mut,

pentru cauza vreunuia dintre fiii

celor neajutorați!

9Deschide-ți gura, judecă cu dreptate,

ia partea celui umil și a celui nevoiaș!

IX. ELOGIU FEMEII DESĂVÂRȘITE

10àlef Femeia de valoare, cine o poate găsi?

Ea este mai prețioasă decât coralii

din depărtare.

11bet Inima soțului ei se încrede în ea

și prada nu-i va lipsi.

12ghimel Ea îi procură binele, și nu răul,

în toate zielele vieții ei.

13dalet Ea caută lână și in

și face lucruri plăcute cu palmele sale.

14he Este ca o corabie de comerț,

de departe aduce hrana ei.

15waw Se scoală când încă este noapte

și dă hrană casei sale

și hotărâre slujitoarelor sale.

16zain Se gândește la un câmp și-l ia,

din rodul palmelor sale plantează o vie.

17het Își încinge cu putere coapsele

și-și întărește brațele.

18tet Își dă seama că este bun câștigul ei

și candela ei nu se stinge noaptea.

19yod Mâinile ei se întind spre furcă

și palmele sale apucă fusul.

20kaf Ea își desface palma către cel umil

și-și întinde mâna către cel nevoiaș.

21lamed Ea nu se teme de zăpadă pentru casa ei,

pentru că toată casa ei

este îmbrăcată în stacojii.

22mem Își face covoare,

îmbrăcămintea ei este din in și purpură.

23nun Soțul ei este cunoscut la porți

când se așază cu bătrânii țării.

24samec Face tunici și le vinde,

dă cingători negustorului.

25ayn Este îmbrăcată cu tărie și strălucire

și râde în fața zilei următoare.

26pe Își deschide gura cu înțelepciune

și pe limba ei este legea bunătății.

27țàde Ea păstrează căile casei ei

și nu mănâncă pâinea leneviei.

28qof Fiii ei se ridică și o fac fericită,

iar soțul ei o laudă.

29reș „Multe fete au făcut bogății,

dar tu le întreci pe toate”.

30șin Falsă este grațiozitatea

și deșartă e frumusețea femeii,

dar cea care se teme de Domnul,

ea trebuie lăudată.

31tau Dați-i după rodul mâinilor sale

și lucrările ei s-o laude la porți!

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help