1Am încheiat un legământ
cu ochii mei,
ca să nu se uite după fecioare.
2Dar care-mi este partea
de la Dumnezeul de sus
și moștenirea
de la Cel Atotputernic din înălțimi?
3Oare nu este pieire pentru cel nedrept
și dezastru
pentru cel care săvârșește deșertăciune?
4Oare Dumnezeu nu vede căile mele
și pașii mei nu-i numără?
5Dacă am umblat în deșertăciune
și dacă piciorul meu s-a grăbit să înșele,
6să mă cântărească în balanța dreptății
și să recunoască Dumnezeu
integritatea mea!
7Dacă pasul meu a rătăcit de la cale
și dacă inima mea a mers după ochii mei, dacă s-a lipit vreo pată de mâna mea,
8atunci eu să semăn, și altul să mănânce și vlăstarul meu să fie dezrădăcinat.
9Dacă mi-a fost sedusă inima
spre vreo femeie
și dacă la ușa prietenului meu
am stat la pândă,
10atunci soția mea să macine pentru altcineva și alții să se încline spre ea.
11Căci aceasta ar fi o infamie,
ar fi o nelegiuire de judecători,
12un foc care mistuie până la nimicire
și toate veniturile mele ar fi dezrădăcinate.
Omenia13Dacă am refuzat judecata slujitorului
meu și a slujitoarei mele
când s-ar fi certat cu mine,
14ce voi putea face
când se va ridica Dumnezeu
și, când mă va vizita, ce-i voi putea întoarce?
15Oare nu cel care m-a făcut pe mine
în pântece l-a făcut și pe el?
Și cel care ne-a întocmit în sân
nu este unul singur?
16Dacă le-am negat săracilor ceea ce doreau
și dacă am făcut
să se consume ochii văduvei,
17dacă mi-am mâncat bucata singur
și dacă orfanul nu a mâncat de la mine,
18– el care din tinerețea mea
a crescut cu mine ca tată
și ea care din sânul mamei mele
a fost călăuzită de mine –,
19dacă l-am văzut
pe cel care pierea fără haină
și pe cel nevoiaș fără învelitoare,
20dacă nu m-au binecuvântat coapsele sale și dacă nu s-au încălzitcu lâna mieilor mei,
21dacă am mișcat mâna
împotriva orfanului,
pentru că am văzut la poartă
ajutorul meu,
22atunci umărul meu să cadă
de la încheietură
și brațul meu să se frângă de la cot!
23Întrucât nenorocirea de la Dumnezeu
este spaimă pentru mine,
nu aș putea suporta măreția lui.
Puritatea inimii și ultima provocare24Dacă mi-aș fi pus încrederea în aur
și dacă aș fi spus aurului fin:
«Ești siguranța mea»,
25dacă m-aș fi bucurat
pentru că mare este bogăția mea
și prețios este ceea ce
dobândește mâna mea,
26dacă m-aș fi uitat la soare
când strălucește
și la luna care trece radioasă,
27dacă aș fi lăsat sedusă inima mea în ascuns
și dacă gura mea ar fi pus un sărut pe mână,
28– și aceasta este o nelegiuire
[pedepsită] de judecători,
căci l-aș fi înșelat pe Dumnezeul cel de sus –,
29dacă m-aș fi bucurat
de ruina celui care mă urăște
și aș fi exultat că l-a aflat răul
30– deși nu am dat
cerului gurii mele să păcătuiască
cerând cu blestem viața lui –,
31dacă nu ar spune oamenii din cortul meu:
«Cine este cel care
să nu se fi săturat din carnea lui?»,
32dacă străinul ar fi poposit afară
și dacă ușile mele nu le-aș fi deschis
pentru cel de pe cale,
33dacă aș fi ascuns ca Adám răzvrătirea mea,
tăinuind în sânul meu nelegiuirea mea,
34pentru că mă tem de mulțimea cea mare
și disprețul familiilor mă înspăimântă,
am tăcut și nu am ieșit pe ușă,
35ce n-aș da să fie cineva care să mă asculte!
Iată semnătura mea!
Cel Atotputernic să-mi răspundă
și în carte să scrie potrivnicul meu!
36Oare nu aș purta-o pe umărul meu
și nu aș lega-o drept cunună?
37Numărul pașilor mei i-aș face cunoscut
și m-aș apropia ca un principe de el.
38Dacă pământul meu
ar striga împotriva mea
și brazdele sale ar plânge împreună,
39dacă aș mânca rodul lui pe gratis,
sufocând sufletul stăpânilor săi,
40în loc de grâu, să iasă spini
și în loc de orz, neghină!”.
Sfârșitul cuvintelor lui Iob.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.