Geneza 13 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Despărțirea dintre Abrahám și Lot

1Abrám s-a suit din Egipt spre Négheb, el, soția sa și tot ce avea, împreună cu Lot.

2Abrám era foarte bogat în turme, argint și aur.

3A mers din loc în loc, din Négheb până la Bétel, până la locul unde fusese cortul lui la început, între Bétel și Ái,

4în locul unde făcuse altarul mai înainte. Și acolo Abrám a invocat numele Domnului.

5Dar și Lot, care mergea cu Abrám, avea turme, cirezi și corturi.

6Ținutul acela nu era în stare să-i țină ca să locuiască împreună, pentru că averile lor erau mari și nu puteau să locuiască împreună.

7Și a fost ceartă între păstorii turmei lui Abrám și păstorii turmei lui Lot. Canaaneénii și ferezéii locuiau pe atunci în țară.

8Abrám i-a spus lui Lot: „Să nu fie ceartă între mine și tine, între păstorii mei și păstorii tăi, căci noi suntem frați!

9Nu este, oare, toată țara înaintea ta? Desparte-te, te rog, de mine! Dacă tu la stânga, eu la dreapta; dacă tu la dreapta, eu la stânga!”.

10Lot și-a ridicat ochii și a văzut că toată zona Iordánului era bine udată, căci înainte ca Domnul să fi nimicit Sodóma și Gomóra, ea era ca grădina Domnului, ca țara Egiptului, cum mergi spre Țoár.

11Lot și-a ales toată zona Iordánului și a plecat Lot spre est; și s-au despărțit unul de altul.

12Abrám a locuit în țara Canaán, iar Lot a locuit în cetățile din zonă și și-a fixat corturile până la Sodóma.

13Oamenii din Sodóma erau răi și foarte păcătoși în fața Domnului.

Promisiunile făcute lui Abrahám

14Domnul i-a spus lui Abrám după ce Lot s-a despărțit de el: „Ridică-ți ochii și privește din locul în care ești acum spre nord și spre sud, spre est și spre vest!

15Căci toată țara pe care o vezi ți-o voi da ție și descendenței tale până în veci.

16Voi pune să fie descendența ta ca pulberea pământului. Dacă va putea cineva să numere pulberea pământului, va putea să numere și descendența ta.

17Ridică-te, umblă prin țară în lung și în lat, căci ție ți-o voi da!”.

18Abrám și-a ridicat corturile, a mers și s-a stabilit la terebinții din Mamrè, care sunt lângă Hebrón. Și a zidit acolo un altar Domnului.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help