1Amasía avea douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a fost rege douăzeci și nouă de ani la Ierusalím. Numele mamei lui era Ioadan din Ierusalím.
2El a făcut ceea ce este drept în ochii Domnului, dar nu cu o inimă integră.
3Când și-a întărit domnia, i-a ucis pe slujitorii săi care îl loviseră pe rege, tatăl său.
4Dar pe fiii lor nu i-a ucis, întrucât cum este scris în lege, în cartea lui Moise, unde Domnul a poruncit, zicând: „Să nu-i omorâți pe părinți pentru fii și nici pe fii să nu-i omorâți pentru părinți, ci fiecare să fie omorât pentru păcatul său!”.
Războiul împotriva lui Edóm5Amasía i-a adunat pe cei din Iúda și i-a așezat după casele părintești, căpetenii peste mii și căpetenii peste sute, pentru întregul Iúda și Beniamín. I-a numărat de la douăzeci de ani în sus și i-a găsit trei sute de mii de aleși să iasă la armată și să mânuiască sabia și scutul.
6A mai tocmit din Israél o sută de mii de viteji cu o sută de talánți de argint.
7Un om al lui Dumnezeu a venit la el și a zis: „Rege, armata lui Israél să nu meargă cu tine, căci Domnul nu este cu Israél, cu niciunul dintre fiii lui Efraím!
8Și chiar dacă merge și tu te vei arăta puternic în luptă, Dumnezeu te va face să cazi înaintea dușmanului, întrucât Dumnezeu are puterea să te ajute și să te facă să cazi”.
9Amasía i-a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu cei o sută de talánți pe care i-am dat trupei lui Israél?”. Omul lui Dumnezeu i-a răspuns: „Domnul poate să-ți dea mult mai mult decât atât”.
10Atunci, Amasía a despărțit trupa care a venit la el din Efraím ca ei să meargă acasă. Ei s-au mâniat foarte mult împotriva lui Iúda și s-au întors acasă mâniați.
11Amasía a prins curaj, a scos poporul la Ghé-Hamélah și i-a lovit pe fiii lui Seír: zece mii.
12Fiii lui Iúda au capturat zece mii de vii pe care i-au dus pe vârful unei stânci. I-au aruncat de pe vârful stâncii și toți au fost zdrobiți.
13Însă oamenii din trupa pe care o trimisese înapoi ca să nu mai meargă cu el la luptă au năvălit asupra cetăților lui Iúda, de la Samaría până la Bet-Horón, au ucis dintre ei trei mii și au luat o pradă mare.
14Când Amasía s-a întors după ce i-a lovit pe cei din Edóm, i-a adus pe zeii fiilor lui Seír și i-a așezat ca zei ai săi: înaintea lor s-a închinat și a ars tămâie pentru ei.
15Mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Amasía. A trimis la el un profet să-i zică: „Pentru ce i-ai consultat pe zeii poporului care nu au putut să-l salveze pe poporul lor din mâna ta?”.
16Pe când vorbea el, i-a zis: „Oare te-am pus noi sfetnic al regelui? Încetează! Pentru ce vrei să fii lovit?”. Profetul a încetat, zicând: „Acum știu că Dumnezeu a hotărât să te nimicească, pentru că ai făcut lucrul acesta și nu ai ascultat de sfatul meu”.
17Amasía, regele lui Iúda, s-a sfătuit și a trimis la Ióas, fiul lui Ioaház, fiul lui Iehú, să-i spună: „Vino să ne vedem în față!”.
18Ióas, regele lui Israél, a trimis să spună lui Amasía, regele lui Iúda:
„Spinul care este în Libán
a trimis să spună cedrului
care este în Libán:
«Dă-o pe fiica ta
de soție fiului meu!».
Dar animalele sălbatice din Libán
au trecut și au călcat spinul în picioare.
19Tu zici că l-ai lovit pe Edóm și ți s-a înălțat inima lăudându-te. Acum rămâi acasă! De ce să provoci răul și să cazi tu și Iúda împreună cu tine?”.
20Dar Amasía nu a ascultat, căci de la Domnul era aceasta, ca să-i dea în mâna lor, pentru că i-au căutat pe zeii lui Edóm.
21Ióas, regele lui Israél, a urcat și s-a văzut față în față cu Amasía, regele lui Iúda, la Bet-Șémeș, care este în Iúda.
22Iúda a fost bătut înaintea lui Israél și fiecare a fugit la cortul lui.
23Dar pe Amasía, regele lui Iúda – fiul lui Ióas, fiul lui Ahazía –, Ióas, regele lui Israél, l-a prins la Bet-Șémeș și l-a dus la Ierusalím. A făcut o spărtură de patru sute de coți în zidul Ierusalímului, de la Poarta Efraím până la Poarta Unghiului.
24A luat tot aurul, tot argintul, toate obiectele care se găseau în casa lui Dumnezeu, la Óbed-Edóm, vistieriile casei împăratului și pe ostatici. Apoi s-a întors în Samaría.
25Amasía, fiul lui Ióas, regele lui Iúda, a mai trăit cincisprezece ani după moartea lui Ióas, fiul lui Ioaház, regele lui Israél.
26Celelalte fapte ale lui Amasía, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt ele oare scrise în Cartea Regilor lui Iúda și ai lui Israél?
27Însă atunci când Amasía s-a îndepărtat de la urmarea lui Dumnezeu, au făcut un complot împotriva lui la Ierusalím. El a fugit la Láchiș, însă au trimis după el la Láchiș și l-au omorât acolo.
28L-au dus pe cai și l-au îngropat cu părinții săi în cetatea lui Iúda.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.