Cartea Înțelepciunii 10 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

III. ÎNȚELEPCIUNEA ACȚIONEAZĂ ÎN ISTORIEDe la Adám la Moise

1Ea l-a păzit pe primul plăsmuit, tatăl lumii, când a fost creat singur și l-a eliberat din propria cădere.

2I-a dat puterea să stăpânească peste toate.

3Dar un nelegiuit, îndepărtându-se de ea în mânia lui, a pierit din cauza furiei fratricide.

4Când pământul a fost inundat din cauza lui, înțelepciunea l-a salvat din nou, cârmuindu-l pe cel drept printr-un biet lemn.

5Ea, când neamurile au ajuns la confuzie prin unanimitatea în nelegiuire, l-a recunoscut pe cel drept și l-a păzit fără prihană pentru Dumnezeu și l-a menținut puternic, în ciuda gingășiei pentru copil.

6Când cei nelegiuiți erau exterminați, ea l-a mântuit pe cel drept care fugea de focul ce cobora peste cele cinci cetăți.

7Ca mărturie a acestei nelegiuiri stau ținutul fumegând și plantele care produc roade fragede, de câteva ore,iar ca amintire a unui suflet necredincios stă o coloană de sare.

8Neglijând înțelepciunea, nu numai că au fost împiedicați să cunoască cele bune, dar au lăsat amintire a nepriceperii lor celor vii, ca să nu poată să ascundă în cele care au căzut.

9Dar înțelepciunea i-a mântuit de chinuri pe cei care se îngrijesc de ea.

10Ea l-a călăuzit pe cărări drepte pe cel drept care fugea de mânia fratelui, i-a arătat domnia lui Dumnezeu și i-a dat cunoașterea celor sfinte, l-a făcut să prospere prin muncă și a dat împlinire trudei sale.

11I-a fost alături împotriva lăcomiei celor care-l oprimau și l-a îmbogățit.

12L-a păzit de dușmani, l-a pus în siguranță față de cei care-l pândeau, i-a dat premiu pentru lupta puternică,

ca să știe că mai puternică decât toate este pietatea.

13Ea nu l-a părăsit pe dreptul vândut și l-a mântuit de păcat.

14A coborât cu el în groapă și nu l-a lăsat în lanțuri până când i-a adus sceptru regal și putere peste cei care-l dominau, i-a arătat mincinoși pe cei care-l defăimau și i-a dat o glorie veșnică.

Exodul

15Ea a mântuit poporul sfânt

și seminția neprihănită

de popoarele care-i asupreau.

16A intrat în sufletul

celui care se îngrijea de Domnul

și el s-a ridicat împotriva regilor

de temut prin minuni și semne.

17Le-a dat celor sfinți răsplată

pentru truda lor,

i-a călăuzit pe o cale minunată

și a fost pentru ei protecție ziua

și lumină a stelelor noaptea.

18I-a făcut să treacă prin Marea Roșie

și să străbată prin ape multe.

19I-a înecat pe dușmanii lor

și i-a revărsat din profunzimea abisului.

20De aceea,

cei drepți i-au despuiat pe cei nelegiuiți

și au cântat, Doamne, numele tău cel sfânt

și au lăudat împreună brațul tău protector.

21Căci înțelepciunea

a dezlegat gura celor muți

și a făcut clare limbile copilașilor.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help