1Cuvântul Domnului a fost către mine:
2„Fiul omului, întoarce-ți fața către fiii lui Amón și profețește împotriva lor!
3Spune fiilor lui Amón: «Ascultați cuvântul Domnului Dumnezeu! Așa spune Domnul Dumnezeu: ‹Pentru că ați râs de sanctuarul meu când a fost profanat, de pământul lui Israél când a fost devastat și de casa lui Iúda când au fost duși în captivitate,
4de aceea, iată, te dau în mâinile fiilor din răsărit, spre stăpânire,
și ei își vor așeza taberele în tine
și își vor pune locuințele în tine;
îți vor mânca roadele
și-ți vor bea laptele.
5Voi da Rabá să fie
o pășune pentru cămile
și pe fiii lui Amón,
o stână pentru turmă.
Și veți cunoaște
că eu sunt Domnul›!»”.
6Căci așa zice Domnul Dumnezeu:
„Pentru că ai bătut din mâini
și ai tropăit din picioare,
pentru că te-ai bucurat
cu tot disprețul în suflet
pentru pământul lui Israél,
7de aceea, iată,
îmi întind mâna împotriva ta
și te voi da spre jaf neamurilor,
te voi șterge dintre popoare
și te voi face să pieri dintre țări,
te voi distruge și vei cunoaște
că eu sunt Domnul”.
Împotriva lui Moáb8Așa vorbește Domnul Dumnezeu:
„Pentru că Moáb și Seír zic:
«Iată, casa lui Iúda este
ca toate neamurile!»,
9de aceea, iată, eu voi deschide
o parte a lui Moáb dinspre cetăți,
dinspre capătul cetăților sale:
Bet-Ieșimót, Maál-Meón și Chiriatáim,
10[o deschid] pentru fiii răsăritului
care sunt dincolo de fiii lui Amón,
ca să le-o dau spre stăpânire,
pentru ca să nu mai fie amintiți
fiii lui Amón printre neamuri.
11În Moáb voi face judecăți
și vor cunoaște că eu sunt Domnul!”.
Împotriva lui Edóm12Așa spune Domnul Dumnezeu:
„Pentru că Edóm a făcut răzbunare împotriva casei lui Iúda și pentru că s-au făcut vinovați și s-au răzbunat împotriva lor,
13de aceea, așa zice Domnul Dumnezeu: «Îmi voi întinde mâna asupra lui Edóm și voi nimici din el om și animal; îl voi da pustiirii: de la Temán și până la Dedán vor cădea de sabie.
14Voi pune să fie răzbunarea mea asupra lui Edóm prin mâna poporului meu, Israél. Ei vor face în Edóm după mânia mea și după furia mea și vor cunoaște răzbunarea mea»” – oracolul Domnului Dumnezeu.
Împotriva filisténilor15Așa spune Domnul Dumnezeu:
„Pentru că filisténii au făcut răzbunare și s-au răzbunat cu dispreț în suflet, ca să nimicească din dușmănie veșnică,
16de aceea, așa zice Domnul Dumnezeu: «Iată, îmi voi întinde mâna împotriva filisténilor și-i voi nimici pe cei din Créta! Voi face să piară restul de pe coasta mării.
17Voi face împotriva lor o răzbunare mare, cu mustrări furioase. Și vor cunoaște că eu sunt Domnul când îmi voi arăta răzbunarea asupra lor»”.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.