Geneza 8 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Retragerea apelor

1Dumnezeu și-a adus aminte de Nóe și de toate viețuitoarele și de toate animalele care erau cu el în arcă. Și Dumnezeu a făcut să treacă un vânt pe pământ și apele s-au oprit.

2Au fost închise izvoarele abisului și stăvilarele cerurilor și a fost oprită ploaia din cer.

3Apele s-au întors de pe pământ și s-au retras. S-au redus și, după o sută cincizeci de zile, au scăzut.

4În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, arca s-a oprit pe munții Ararát.

5Apele s-au scurs și s-au retras până în luna a zecea. În luna a zecea, în întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților.

6După patruzeci de zile, Nóe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse.

7Și a trimis un corb, care ieșea, pleca și se întorcea, până când au secat apele de pe pământ.

8Apoi a trimis un porumbel, ca să vadă dacă s-au scurs apele de pe fața pământului.

9Porumbelul n-a găsit unde să-și pună piciorul și s-a întors la el în arcă, fiindcă pe fața întregului pământ mai era încă apă. și-a întins mâna, l-a luat și l-a adus la el în arcă.

10A așteptat alte șapte zile și a trimis din nou porumbelul din arcă.

11Spre seară, porumbelul s-a întors la el având în cioc o ramură de măslin ruptă de curând. Nóe a știut atunci că apele s-au scurs de pe pământ.

12A așteptat alte șapte zile și a trimis porumbelul, care nu s-a mai întors la el.

13În anul șase sute unu al vieții lui Nóe, în luna întâi, în prima a lunii, apele secaseră de pe pământ. Nóe a dat la o parte acoperișul arcei și s-a uitat și, iată, fața pământului era uscată.

14În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat.

Ieșirea din arcă

15Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Nóe, zicând:

16„Ieșiți din arcă, tu și soția ta, fiii tăi și soțiile fiilor tăi cu tine!

17Toate viețuitoarele de orice fel care sunt cu tine, păsările, animalele, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, fă-le să iasă împreună cu tine: să mișune pe pământ, să fie rodnice și să se înmulțească pe pământ”!

18Și a ieșit Nóe cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi care erau împreună cu el.

19Toate viețuitoarele, toate târâtoarele, toate păsările și tot ce se târăște pe pământ, după speciile lor, au ieșit din arcă.

Încheierea narațiunii potopului

20Nóe a zidit un altar Domnului. A luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și le-a adus arderi de tot pe altar.

21Domnul a mirosit mireasma plăcută. A zis Domnul în inima lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului. Căci gândurile inimii omului sunt rele din tinerețea lui; și nu voi mai lovi toate viețuitoarele așa cum am făcut.

22În toate zilele cât va mai fi pământul,

semănatul și seceratul,

frigul și căldura,

vara și iarna,

ziua și noaptea

nu vor înceta”.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help