1Iată, Domnul pustiește țara,
o nimicește, răscolește suprafața
și îi risipește locuitorii.
2Atunci, cum îi va fi poporului,
așa va fi și preotului;
cum îi va fi sclavului,
așa îi va fi și stăpânului său;
cum îi va fi servitoarei,
așa îi va fi și stăpânei sale;
cum îi va fi cumpărătorului,
așa îi va fi și vânzătorului;
cum îi va fi celui care dă cu împrumut,
așa îi va fi și celui care ia cu împrumut
și cum îi va fi celui
care împrumută cu dobândă,
așa îi va fi și celui care ia cu dobândă.
3Țara va fi pustiită și prădată,
căci Domnul a spus acest lucru.
4Țara jelește în doliu,
lumea înnebunește;
slăbesc cei mari din poporul țării.
5Țara este întinată de locuitorii ei,
întrucât au încălcat legile,
au pervertit hotărârea
și au rupt alianța veșnică.
6De aceea, blestemul va devora țara
și locuitorii ei vor avea de ispășit.
Pentru aceasta, locuitorii țării vor fi arși
și vor mai rămâne puțini oameni.
Cântare asupra țării devastate7Mustul stagnează, via este veștejită;
toți cei veseli cu inima suspină.
8A încetat bucuria tamburinelor,
s-a sfârșit vuietul celor care se veselesc,
s-a oprit bucuria harpei.
9Când se cântă, nu se mai bea vin,
băutura tare e amară pentru cei ce o beau.
10Cetatea haosului a fost distrusă:
toate casele au fost închise de la intrare.
11Se strigă după vin în piețe,
orice veselie a dispărut,
bucuria țării a fost alungată.
12În cetate a rămas devastare,
poarta este sfărâmată: o ruină!
13Căci astfel va fi în țară, între popoare,
ca atunci când se scutură măslinul,
când se bate la sfârșitul culesului.
14Dar își vor înălța glasul,
vor aclama măreția Domnului,
vor striga de bucurie de la mare.
15De aceea, preamăriți-l
pe Domnul de la răsărit,
numele Domnului,
de pe coastele mării!
16De la marginile pământului am auzit:
„Mărire Celui Drept!”.
Ultimele bătăliiDar eu am zis: „Sunt pierdut!
Sunt pierdut! Vai de mine!
Înșelătorii înșală,
înșelătorii se poartă cu înșelăciune.
17Groază, groapă și cursă sunt
asupra ta, locuitor al țării!
18Cel care fuge dinaintea strigătelor
de groază cade în groapă
și cel ce se ridică din groapă
va cădea în cursă;
căci se deschid stăvilarele de sus
și se cutremură temeliile pământului.
19Pământul se rupe, pământul se crapă,
pământul se mișcă!
20Pământul se clatină ca un om beat,
tremură ca o colibă de noapte;
nelegiuirea lui îl apasă,
cade și nu se mai ridică.
21În ziua aceea, Domnul va pedepsi
oștirea de sus, din înălțimi,
și pe regii pământului, de pe pământ.
22Aceștia vor fi strâns legați în groapă,
vor fi întemnițați în închisoare
și, după multe zile, vor fi pedepsiți.
23Luna va roși,
iar soarele se va rușina,
căci Domnul Sabaót va domni
pe muntele Sión și în Ierusalím
și înaintea bătrânilor săi va fi preamărit.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.