1Iob a luat cuvântul și a zis:
2„Am auzit multe ca acestea.
Voi toți sunteți mângâietori de chin.
3Oare este vreun sfârșit
pentru cuvintele în vânt?
Ce te constrânge să răspunzi?
4Și eu aș vorbi ca voi
dacă sufletul vostru ar fi
în locul sufletului meu.
Aș putea lega cuvinte împotriva voastră
și, în aceasta, aș clătina din cap
împotriva voastră.
5V-aș întări cu gura mea,
mișcarea buzelor mele v-ar alina.
6Dacă vorbesc,
durerea mea nu se alină,
iar dacă tac, de ce nu pleacă de la mine?
7Dar acum, vai de mine!
Tu ai devastat compania mea.
8M-ai zbârcit: este o mărturie.
Slăbiciunea mea se ridică împotriva mea și mărturisește în fața mea.
9Mânia lui sfâșie și mă urmărește,
scrâșnește din dinți împotriva mea,
cel care mă oprimă
mă străfulgeră cu ochii.
10Își deschid larg gurile împotriva mea,
îmi lovesc obrajii cu ocară
și se îngrămădesc împreună
împotriva mea.
11Dumnezeu mă dă în mâna
celui nedrept,
mă predă în mâinile celor nelegiuiți.
12Eram liniștit și m-a frânt,
m-a apucat de ceafă și m-a zdrobit;
m-a ridicat ca să-i fiu țintă.
13Săgețile lui m-au înconjurat,
mi-a străpuns rărunchii
și mi-a vărsat fierea pe pământ.
14M-a rupt bucăți peste bucăți
și se aruncă asupra mea ca un războinic.
15Mi-am cusut un sac pe piele
și mi-am plecat fruntea în țărână.
16Fața mi s-a înroșit de plâns,
umbra morții este pe pleoapele mele,
17deși nu a fost violență pe palmele mele
și rugăciunea mea a fost curată.
Apel insistent18Pământule, nu-mi acoperi sângele
și să nu mai fie loc pentru strigătul meu!
19Chiar acum, martorul meu este în cer, garantul meu este în înălțimi.
20Prietenii mei sunt cei care mă batjocoresc;
spre Dumnezeu ochii mei varsă lacrimi.
21El să fie arbitru între om și Dumnezeu,
la fel ca între om și prietenul lui.
22Căci numărul anilor trece
și eu mă duc pe cărare fără să mă mai întorc.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.