1În anul morții regelui Ozía, l-am văzut pe Domnul șezând pe un tron înalt și ridicat, iar poalele mantiei lui umpleau templul.
2Serafimi stăteau deasupra lui; fiecare avea câte șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau.
3Strigau unul către altul și ziceau:
„Sfânt, sfânt, sfânt
este Domnul Sabaót!
Plin este tot pământul de mărirea lui!”.
4Se zguduiau ușorii ușii de glasul care răsuna, iar casa s-a umplut de fum.
5Și am zis:
„Vai de mine! Sunt pierdut,
căci sunt un om cu buze necurate
și locuiesc în mijlocul
unui popor cu buze necurate,
iar ochii mei l-au văzut pe rege,
pe Domnul Sabaót!”.
6Dar unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleștele de pe altar.
7Mi-a atins gura și a zis: „Iată, atingându-se acesta de buzele tale, vinovăția și păcatul tău sunt acoperite!”.
8Am auzit glasul Domnului, zicând:
„Pe cine voi trimite
și cine va merge pentru noi?”.
Iar eu am răspuns:
„Iată-mă, trimite-mă pe mine!”.
9El a zis:
„Mergi și spune-i acestui popor:
«De ascultat, voi ascultați,
dar nu înțelegeți,
de văzut, voi vedeți, dar nu pricepeți».
10Împietrește inima acestui popor,
îngreunează-i urechile și leagă-i ochii,
ca să nu vadă cu ochii,
să nu audă cu urechile
și inima lui să nu înțeleagă,
ca să nu se întoarcă și să-l vindec!”.
11Dar eu am spus: „Până când, Doamne?”. El a răspuns: „Până când vor fi cetățile pustiite, fără locuitori, casele fără oameni și pământul va fi devastat de pustiire”.
12Domnul îi va îndepărta pe oameni și țara va ajunge o mare pustiire.
13Și dacă va mai rămâne în ea o zecime, se va întoarce și va fi consumată ca stejarul și ca terebintul a căror rădăcină, când sunt tăiați, rămâne: sămânță sfântă este rădăcina ei.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.