1Maestrului de cor. Pe „Crinul mărturiei”. Imn. Al lui Davíd. Spre învățătură.
2Când s-a luptat cu araméii din Mesopotámia și cu araméii din Țóba și când Ióab s-a întors ca să lovească cele douăsprezece mii de din Edóm în Valea Sării.
3Ne-ai respins, Dumnezeule,
ne-ai împrăștiat,
te-ai mâniat.
Întoarce-te la noi!
4Ai zguduit pământul, l-ai despicat,
repară-i spărturile,
căci se prăbușește!
5L-ai făcut pe poporul tău să vadă
[încercări] grele,
ne-ai dat să bem vinul amărăciunii.
6Le-ai dat un semn celor care se tem
de tine, ca să fugă din fața arcului. Sélah
7Cei iubiți de tine să fie eliberați,
să ne mântuiască dreapta ta
și răspunde-ne!
8Dumnezeu a vorbit în sanctuarul său:
„Voi triumfa și voi împărți Síhemul
și valea Sucót o voi măsura.
9Al meu este Galaád, al meu este Manáse
și Efraím, coiful capului meu,
Iúda, sceptrul meu,
10Moáb, vasul în care mă spăl;
peste Edóm îmi azvârl încălțămintea.
[Țară] a filisténilor, strigă
de bucurie pentru mine!”.
11Cine mă va călăuzi
spre cetatea întărită?
Cine mă va duce până la Edóm?
12Oare nu tu, Dumnezeule,
care ne-ai alungat
și nu mai ieși, o, Dumnezeule,
cu oștirile noastre?
13Vino în ajutorul nostru
în timpul strâmtorării,
căci mântuirea
de la oameni este zadarnică!
14În Dumnezeu vom săvârși fapte mărețe
și el îi va călca în picioare
pe asupritorii noștri.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.