2 Macabei 6 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020（VBRC2020）

Introducerea cultelor păgâne

1Nu după mult timp, regele a trimis un bătrân atenian ca să-i forțeze pe iudei să se îndepărteze de legile părintești și să nu mai trăiască după legile lui Dumnezeu,

2să profaneze templul din Ierusalím și să-l închine lui Zéus din Olímp, iar pe cel din Garizím, după cum ceruseră locuitorii din zonă, lui Zéus cel Ospitalier.

3Invazia răului era apăsătoare și de neîndurat chiar și pentru mulțimi.

4Templul era plin de desfrânările și petrecerile neamurilor care se desfătau cu desfrânate, se apropiau de femei chiar și în curțile sfinte și aduceau înăuntru lucruri care nu se cuveneau.

5Altarul era plin de lucruri nelegiuite, condamnate de legi.

6Nu se puteau celebra nici zilele de sâmbătă și nici sărbătorile părintești și nici să mărturisești că ești iudeu.

7Din contră, erau duși cu aspră violență în fiecare lună, de ziua regelui, din ospățul ritual, iar când venea sărbătoarea lui Dyonísos să poarte coroane de iederă, luând parte la alaiul în cinstea lui Dyonísos.

8Prin instigarea venită de la din Ptolemáis, s-a dat un decret ca în cetățile grecești învecinate să se ia aceleași măsuri față de iudei, ca să ia parte și ei la ospățul ritual.

9Iar cei care nu decideau să treacă la grecești, să fie omorâți. Se vede astfel care era pericolul iminent.

10Au fost aduse două femei care își tăiaseră copiii împrejur. Le-au fost atârnați la sân pruncii și au fost purtate prin cetate în public, apoi au fost aruncate de pe ziduri.

11Alții, care se adunaseră pe ascuns în peșteri ca să celebreze ziua a șaptea, au fost denunțați lui Fílip și au fost arși de vii împreună, refuzând să se apere din respect față de solemnitatea zilei.

Semnificația providențială a persecuției

12Îi rog pe cei care se apropie de această carte să nu se descurajeze din cauza celor întâmplate, ci să considere că pedepsele nu sunt spre distrugerea, ci spre educarea neamului nostru.

13Căci a nu-i lăsa mult timp pe cei păcătoși, ci a-i lovi imediat cu pedepse este un semn de mare bunăvoință.

14Cu celelalte neamuri, Stăpânul așteaptă cu răbdare și nu le pedepsește până când nu împlinesc păcatelor, însă nu tot așa a judecat să facă cu noi.

15Ca nu cumva, ajungând noi la capătul păcatelor, să ne pedepsească la urmă.

16De aceea, niciodată îndurarea nu se îndepărtează de noi, ci chiar și atunci când ne mustră cu nenorociri, el nu-și părăsește poporul.

17Să ne fie suficient că am pomenit acestea! După aceste câteva, trebuie să ne întoarcem la povestire.

Mărturia lui Eleazár

18Era un oarecare Eleazár, un bărbat dintre scribii de frunte, înaintat în vârstă și foarte frumos la chip. Pe acesta îl forțau să deschidă gura ca să mănânce carne de porc.

19Alegând o moarte glorioasă mai degrabă decât o viață de ocară, a mers de bunăvoie la chinurile roții,

20scuipând, așa cum se cuvine să facă cei care au tăria să îndepărteze ceea ce nu este permis a gusta, chiar dacă le este dragă viața.

21Cei care supravegheau ospățul ritual nelegiuit – deoarece îl cunoșteau de multă vreme – l-au luat deoparte și îl rugau să carne pe care avea voie să o mănânce și pregătită de el însuși și să se prefacă doar că mănâncă din carnea jertfită așa cum poruncise regele.

22Făcând astfel, să scape de moarte și să se bucure de omenie. Aceasta, datorită prieteniei sale vechi cu ei.

23Dar el, socotind cu nobilă înțelepciune, vrednică de vârsta sa și de autoritatea pe care i-o dădea bătrânețea, de strălucita sa căruntețe și de purtarea sa frumoasă încă din copilărie, dar mai ales de legea sfântă dată de Dumnezeu, a răspuns pe față că pot să-l trimită imediat în locuința morților:

24„Nu este demn de vârsta noastră să ne prefacem, în așa fel încât mulți dintre tineri, crezând că Eleazár, la nouăzeci de ani, a trecut la străinilor,

25și ei, din cauza ipocriziei mele și pentru acest mic rest de viață, să fie înșelați, iar eu să-mi atrag la bătrânețe ocară și necinste.

26Chiar dacă aș fi eliberat în prezent de pedeapsa oamenilor, din mâinile Celui Atotputernic nu voi scăpa nici viu, nici mort.

27De aceea, părăsind cu bărbăție viața, mă voi arăta vrednic de bătrânețea mea.

28Iar tinerilor le voi lăsa exemplu nobil de a muri de bunăvoie și cu cinste pentru legile nobile și sfinte”.

Spunând acestea, a mers îndată spre chinurile roții.

29Cei care îl duceau și-au schimbat îndată bunăvoința pe care i-o arătaseră cu puțin înainte în dușmănie, din cauza cuvintelor spuse de el, considerând că sunt nebunii.

30Dar el, pe când se sfârșea sub lovituri, a zis suspinând: „În cunoașterea lui sfântă, Domnul știe clar că, deși puteam scăpa de moarte, îndur în trupul meu dureri cumplite din cauza loviturilor de bici; dar în sufletul meu le îndur cu bucurie datorită fricii mele față de el”.

31Astfel a trecut din viață acest om, lăsând prin moartea lui nu numai tinerilor, ci și celor mai mulți din neamul lui un exemplu de noblețe și amintire a virtuții.