1Profeție
despre pustiul mării.
„După cum înaintează furtuna în Négheb,
așa vine el din pustiu,
dintr-o țară înfricoșătoare”.
2O viziune îngrozitoare
mi-a fost descoperită:
„Înșelătorul înșală
și prădătorul prădează!
Urcă, Elám! Asediază, Média!
Căci am făcut
să înceteze tot suspinul tău”.
3De aceea
mi s-au umplut coapsele de durere,
m-au cuprins chinurile
precum chinurile celei care naște;
sunt adânc mâhnit și nu pot auzi;
sunt tulburat și nu pot vedea.
4Inima mi s-a pierdut,
groaza m-a cuprins:
noaptea plăcerii mele
mi-a schimbat-o în teroare.
5Ei pregătesc masa, pun covorul,
mănâncă și beau.
Treziți-vă, căpetenii, ungeți scutul!
6Căci așa mi-a spus Domnul:
„Du-te și pune un străjer
care să dea de știre ce va vedea!”.
7El a văzut cavalerie, perechi de călăreți,
călăreți pe măgari, călăreți pe cămile;
a ascultat cu atenție, cu mare atenție.
8Apoi a strigat ca un leu:
„Doamne, am stat în turnul meu
de pază totdeauna ziua
și la postul meu am stat drept
în fiecare noapte.
9Iată, a venit o cavalerie de oameni,
perechi de călăreți!”.
A răspuns și a zis:
„A căzut, a căzut Babilónul
și toate chipurile cioplite ale zeilor lui
el le-a sfărâmat la pământ”.
10O, treieratul meu și fiul ariei mele!
Ceea ce am auzit de la Domnul Sabaót,
Dumnezeul lui Israél,
v-am făcut cunoscut.
Împotriva Idumeii11Profeție despre Iduméea.
Cineva strigă către mine din Seír:
„Santinelă, cât mai este din noapte?
Santinelă, cât mai este din noapte?”.
12Străjerul răspunde:
„Vine dimineața,
dar mai este încă noapte.
Dacă vreți să întrebați, întrebați!
Întoarceți-vă și veniți!”.
Împotriva Arábiei13Profeție despre Arábia.
„În pădurea din Arábia veți poposi,
caravane din Dedán!
14Aduceți apă celui însetat!
Locuitorii țării Temá
îl întâmpină cu pâine pe cel fugar.
15Căci ei fug dinaintea săbiilor,
dinaintea sabiei scoase din teacă,
dinaintea arcului încordat
și dinaintea unei lupte grele”.
16Căci așa mi-a vorbit Domnul: „Încă un an – ca anii celui tocmit – și va sfârși toată gloria din Chedár”.
17Restul din numărul arcașilor, dintre vitejii din Chedár, va fi micșorat. Căci Domnul Dumnezeul lui Israél a vorbit.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.