1 1(22) làmed Pentru ce, Doamne, stai departe,
de ce te ascunzi
la vreme de strâmtorare?
2 2(23) Cel nelegiuit, în mândria lui,
îl asuprește pe cel sărman,
care cade în cursele
pe care acesta i le întinde.
3 3(24) mem Căci nelegiuitul se laudă
în dorința sufletului său,
iar cel lacom
se consideră binecuvântat de Domnul.
4 4(25) nun Cel nelegiuit îl disprețuiește
cu aroganță pe Domnul:
„Nu va căuta;
nu este Dumnezeu!”.
[Acestea sunt] toate gândurile lui.
5 5(26) La fiecare pas îi merge bine întotdeauna,
judecățile tale sunt prea înalte
înaintea lui;
îi disprețuiește pe toți asupritorii săi.
6 6(27) El spune în inima sa: „Nu mă clatin,
din generație în generație
nu mi se va întâmpla niciun rău!”.
7 7(28) peh Gura lui e plină de blesteme,
de înșelăciune și asuprire;
sub limba lui este silnicie
și nedreptate.
8 8(29) Stă la pândă după tufișuri,
ayn ca să-l ucidă, din ascunzători,
pe cel nevinovat;
Ochii lui îl iscodesc pe cel nenorocit.
9 9(30) Stă la pândă în ascunzătoare
ca un leu în vizuină,
stă la pândă ca să-l prindă
pe cel sărman.
Îl prinde pe cel sărman
și îl trage în lațul său.
10 10(31) se năpustește, stă la pândă
și cei nenorociți cad
în puterea brațului său.
11 11(32) El spune în inima lui:
„Dumnezeu uită, își întoarce fața
și nu vede niciodată”.
12 12(33) qof Scoală-te, Doamne Dumnezeule,
ridică-ți mâna
și nu uita de cei sărmani!
13 13(34) De ce să-l disprețuiască
cel nelegiuit pe Dumnezeu,
spunând în inima lui:
„Nu va cere socoteală”?
14 14(35) reș Dar tu vezi, tu iei în seamă truda
și indignarea și le iei în mâinile tale.
În tine se abandonează cel nenorocit;
tu îl ajuți pe cel orfan.
15 15(36) sin Zdrobește brațul celui nelegiuit
și caută la nelegiuirea celui rău,
[pedepsește-i răutatea],
ca să nu mai fie găsit!
16 16(37) Domnul este rege în veac
și în veacul veacului;
vor pieri neamurile de pe pământul lui.
17 17(38) tau Doamne,
tu ai ascultat dorința celor săraci,
le întărești inima;
urechea ta este atentă
18 18(39) ca să faci judecată pentru cel orfan
și pentru cel asuprit
și să nu-i mai înspăimânte
omul din țărână.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.