1Vai de cei care coboară în Egipt după ajutor, se sprijină
pe cai și se încred în care,
pentru că sunt multe,
și în călăreți, pentru că sunt puternici,
dar nu privesc către Sfântul lui Israél
și nu-l caută pe Domnul!
2Dar el este înțelept și face să vină răul,
nu-și întoarce cuvintele,
se ridică împotriva casei răufăcătorilor
și împotriva ajutorului
celor care practică nelegiuirea.
3Căci egipténii sunt oameni,
nu Dumnezeu,
caii lor sunt carne, nu duh.
Domnul își va întinde mâna
și cel care ajută se va prăbuși,
iar cel ajutat va cădea
și amândoi vor pieri împreună.
Împotriva Asíriei4Căci așa mi-a vorbit Domnul:
„După cum leul și puiul de leu rag
asupra prăzii lor
când s-a adunat împoriva lor
o mulțime de păstori,
nu se tem de glasul lor
și nici nu se supun
înaintea strigătului lor,
la fel, Domnul Sabaót va coborî
să se lupte pe muntele Sión
și pe colina lui.
5Cum își întind păsările aripile,
așa va ocroti Domnul Sabaót
Ierusalímul:
îl va ocroti și-l va mântui,
îl va cruța și-l va scăpa”.
6Întoarceți-vă la acela față
de care v-ați răzvrătit,
fii ai lui Israél!
7În ziua aceea, fiecare își va abandona
idolii de argint și idolii de aur
pe care vi i-ați făcut
cu mâinile voastre spre păcat.
8Asíria va cădea de sabie, dar nu a unui om;
o va nimici o sabie, dar nu a unui om.
Va fugi de sabie,
iar tinerii ei vor fi supuși
la munci forțate.
9Vor abandona de teamă stânca lor,
iar căpeteniile lor vor tremura
înaintea steagului
– oracolul Domnului –
care are un foc în Sión
și un cuptor în Ierusalím.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.