1Când vorbea Efraím,
ridica spaimă în Israél,
dar s-a făcut vinovat prin Baáli și a murit.
2Acum, ei au continuat să păcătuiască,
și-au făcut chipuri turnate
din argintul lor,
idoli după priceperea lor,
toți lucrare a meșteșugarilor.
Despre ei zic: „Oameni care jertfesc
să sărute vițeii”.
3De aceea, ei vor fi ca norul de dimineață
și ca roua din zori care se duce,
ca pleava
pe care o poartă vântul din arie
și ca fumul din fereastră.
Pedepsirea nerecunoștinței4Eu sunt Domnul Dumnezeul tău,
cel din țara Egiptului.
Tu nu cunoști alți dumnezei
în afară de mine
și nu este cine să salveze
în afară de mine.
5Eu te-am cunoscut în pustiu,
în ținutul secetos.
6Când i-am făcut să pască,
ei s-au săturat.
S-au săturat și li s-a înălțat inima,
de aceea m-au uitat.
7Eu voi fi ca un leu pentru ei,
ca un leopard îi voi pândi pe cale.
8Le voi ieși în întâmpinare
ca o ursoaică lipsită de pui,
le voi smulge învelitoarea
de pe inimă.
Îi voi devora acolo ca o leoaică
și animalele câmpului îi vor sfâșia.
Sfârșitul regatului9Ești ruinarea ta, Israél,
căci ai fost împotriva mea,
[împotriva] ajutorului tău.
10Unde este regele tău ca să te salveze
în toate cetățile tale?
Unde sunt judecătorii tăi către care ziceai: „Dă-mi rege și căpetenii!”.
11Ți-am dat un rege în mânia mea
și l-am luat în furia mea.
Ruinarea inevitabilă12Este legată nelegiuirea lui Efraím,
este închis păcatul său.
13Durerile celei care naște vor veni peste el,
el este un fiu neînțelept,
căci nu se prezintă la timpul
când să se nască copiii.
14Din mâna locuinței morților
îl voi răscumpăra,
din moarte îl voi mântui.
Unde este, moarte, spinul tău?
Unde este ghimpele tău,
locuință a morților?
Compătimirea este ascunsă
de ochii mei.
15Oricât de mult ar rodi între frați,
va veni vântul din răsărit,
vântul Domnului se va ridica din pustiu
și va usca izvorul său,
va seca fântâna lui;
va jefui vistieria
cu toate obiectele sale de preț.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.