1Psalm. Al lui Davíd. Pentru comemorare.
2Doamne, să nu mă mustri în mânia ta
și să nu mă pedepsești în furia ta!
3Căci săgețile tale s-au înfipt în mine
și mâna ta apasă peste mine.
4Nimic nu este sănătos în trupul meu
în fața indignării tale
și nu este pace în oasele mele,
din cauza păcatelor mele.
5Căci fărădelegile mi-au acoperit
capul, ca o povară grea m-au apăsat.
6Au putrezit și s-au înveninat
rănile mele,
din pricina nebuniei mele.
7M-am încovoiat și m-am gârbovit cu
totul; toată ziua umblu în mâhnire.
8Rărunchii îmi sunt cuprinși de febră
și nu mai e nimic sănătos
în trupul meu.
9Sunt istovit și frânt cu totul,
strig din cauza zbuciumului
inimii mele.
10Doamne, în fața ta e toată dorința mea și suspinul meu nu este ascuns de tine.
11Inima mi se zbate,
m-au părăsit puterile
și nu mai am nici măcar lumina ochilor.
12Cei care mă iubesc
și prietenii mei stau,
din cauza rănii mele,
și apropiații stau deoparte.
13Cei care caută sufletul meu îmi întind
curse, cei care-mi vor răul vorbesc
e pieirea mea și vicleșuguri
pun la cale ziua întreagă.
14Iar eu, ca un surd, nu dau ascultare
și sunt ca un mut ce nu-și deschide gura,
15ca omul ce nu aude
și nu iese răspuns din gura lui.
16Pentru că în tine, Doamne, mi-am
pus speranța, tu îmi vei răspunde,
Doamne Dumnezeul meu!
17Spuneam, de fapt: „Să nu râdă de mine
când mi se clatină piciorul,
să nu se ridice
împotriva mea!”.
18Fiindcă sunt gata să mă prăbușesc
și durerea înaintea mea este pururea.
19Căci eu îmi mărturisesc fărădelegea
și mă neliniștesc
din cauza păcatului meu.
20Dușmanii mei sunt plini de viață
și sunt puternici
și s-au înmulțit
cei care mă urăsc fără motiv.
21Ei îmi răsplătesc binele cu rău
și mă acuză, pentru că eu urmăresc binele.
22Să nu mă părăsești, Doamne;
Dumnezeul meu,
să nu te îndepărtezi de la mine!
23Grăbește-te să mă ajuți,
Doamne, mântuirea mea!
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.