Apocalipsul 5 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Cartea cu cele șapte sigilii

1Și am văzut în mâna dreaptă a celui care ședea pe tron o carte scrisă pe o parte și pe alta, sigilată cu șapte sigilii,

2și am văzut un înger puternic care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i desfacă sigiliile?”.

3Dar nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, nu putea să deschidă cartea și să se uite în ea.

4Și am plâns mult pentru că nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea și să se uite în ea.

5Atunci, unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată, a învins leul din tribul lui Iúda, vlăstarul lui Davíd! El va deschide cartea și cele șapte sigilii ale sale”.

Viziunea despre Miel

6Și am văzut stând, la mijloc, între tron și cele patru ființe și între bătrâni, un Miel ca înjunghiat, având șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu trimise pe tot pământul.

7El a venit și a luat din mâna dreaptă a celui care șade pe tron.

8Când a luat cartea, cele patru ființe și cei douăzeci și patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului având fiecare o harpă și cupe din aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților,

9și cântau un cântec nou, spunând:

„Vrednic ești tu să primești cartea

și să desfaci sigiliile sale,

pentru că ai fost înjunghiat

și ai cumpărat pentru Dumnezeu

prin sângele tău

[oameni] din toate triburile,

limbile,

popoarele și neamurile

10și i-ai făcut

pentru Dumnezeul nostru

o împărăție și preoți

și vor domni pe pământ”.

11Am văzut și am auzit glasul multor îngeri în jurul tronului, al ființelor și al bătrânilor, iar numărul lor era de zeci de mii de ori zeci de mii și de mii de ori mii.

12Ei spuneau cu glas puternic:

„Vrednic este Mielul

care a fost înjunghiat

să primească puterea, bogăția,

înțelepciunea și tăria,

cinstea, gloria și binecuvântarea”.

13Și am auzit orice creatură în cer, pe pământ și sub pământ și în mare și toate câte sunt în ele, spunând:

„Celui care șade pe tron și Mielului

să fie binecuvântarea,

cinstea, gloria și puterea

în vecii vecilor!”.

14Iar cele patru ființe spuneau: „Amin!”. Și bătrânii au căzut și l-au adorat.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help