Cartea Înțelepciunii ÎNȚELEPCIUNII INTRODUCERE - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020（VBRC2020）

ÎNȚELEPCIUNII INTRODUCERETitlul și autorul.În manuscrisele grecești, cartea este cunoscută sub numele Înțelepciunea lui Solomòn, în traducerea latină VL, Cartea Înțelepciunii lui Solomòn, iar în Vg este numită Cartea Înțelepciunii. Este o carte scrisă de un evreu care a trăit la Alexandria, bun cunoscător al Biblieiși fidel față de tradiția lui Israel și, în același timp, deschis spre lumea greacă în care a trăit. Este o punte ideală între Bibliaebraică și cea creștină și un punct de contact între lumea biblică și lumea vastă a elenismului cu care autorul necunoscut al cărții este într-un dialog constant.În interiorul cărții, este posibil să se descopere o serie de indicii lingvistice și tematice care presupun datarea lucrării în timpul domniei lui Octaviàn Augùstus, adică între 30 î.C. – 14 d.C.Textul cel mai bun care s-a păstrat se află în Còdex Vaticànus. Unele fragmente se găsesc și pe papirusuri. Dintre versiunile vechi, cea mai importantă este cea din VL, apărută în Africa de Nord, probabil la sfârșitul secolului al doilea, anterioară cu cel puțin două secole celui mai vechi manuscris grec.Teologia.Tema centrală a cărții este antropologia. Omul este constituit din două elemente: trupul și sufletul (cf. Înț 1,4; 8,19-20; 9,15). Acestă diviziune, străină mentalității biblice, care consideră omul un tot organic, este caracteristică gândirii grecești. În Bibliaebraică, termenii „bāśār” (= „carne/trup”) și „nep̄eš” (= „suflet/suflare”) se găsesc rar împreună (cf. Lev 17,11; Is 10,18; Ps 63,2). Dacă uneori omul este desemnat ca un amestec de carne și sânge (cf. Sir 14,18; 17,31; Mt 16,17; In 1,13), aceasta se face pentru a indica precaritatea naturii umane, în opoziție cu Dumnezeu, care este nemuritor.Alături de trup și suflet, se mai întâlnesc două perechi: „trup – duh” (Înț 2,3) și „trup – minte” (Înț 9,15). Puse astfel în paralelism (cf. Înț 9,15; 15,11; 16,14), sufletul (cf. Înț 8,19), duhul (cf. Înț 15,16) și mintea (cf. Înț 9,15) sunt folosite pentru a indica suflul vital insuflat de Dumnezeu în fiecare ființă vie chemată la existență (cf. Gen 2,7; Iob 10,8-11; Înț 15,11).Sufletul este văzut de Cartea Înțelepciuniidrept principiu al întregii activități umane (cf. Înț 15,11). În el își au sediul calitățile religioase și morale (cf. Înț 1,4; 9,3; 10,7) care atrag bunătatea lui Dumnezeu (cf. Înț 4,14; 7,27; 10,16). Sufletul însă este capabil și de raționamente nebunești, care îndepărtează de Dumnezeu (cf. Înț 1,3-5; 2,1-20) și-l conduc pe om la ruină (cf. Înț 4,20–5,23). Paralelismul între sufletul care săvârșește răul și trupul sclav al păcatului (Înț 1,4) nu permite să se considere trupul ca izvor al răului, în opoziție cu sufletul. Formarea trupului este indicată prin verbele „a plăsmui”, „a modela” (cf. Înț 10,1; 2Mac 7,23; Iob 10,9; Ps 119,73; Sir 17,1).Împotriva celor nelegiuiți, autorul afirmă, în mod explicit, că Dumnezeu l-a creat pe om pentru nestricăciune (cf. Înț 2,23) și că speranța celor drepți este plină de nemurire (Înț 3,4). Subiectul nemuririi este sufletul (Înț 2,22; 3,1). Nemurirea sufletului după moarte, spre deosebire de trup, care este pieritor (cf. Înț 9,15), este înțeleasă ca participare la veșnicia fericită a lui Dumnezeu (cf. Înț 15,3). Nemurirea este văzută ca prelungirea fără sfârșit a acestei comuniuni pe care Înțelepciunea, încă din această viață, a stabilit-o cu ucenicii ei (cf. Înț 3,9) și este asigurată pentru cei care iubesc dreptatea (cf. Înț 3,1-9); ei devin discipoli ai înțelepciunii (cf. Înț 6,17-21) și trăiesc după învățăturile ei (cf. Înț 1,1). Nestricăciunea este unul dintre modurile de a fi ale omului făcut după chipul lui Dumnezeu (cf. Înț 2,23). Opus morții (cf. Înț 2,24), termenul exprimă ideea nemuririi sufletului, negată celor nelegiuiți (cf. Înț 2,1-5). Nestricăciunea este un dar al lui Dumnezeu, împărtășit omului la creație (cf. Înț 12,1; Gen 2–3) și repropus odată cu revelația (cf. Înț 18,4).Înțelepciunea este prezentată ca o persoană distinctă de Dumnezeu, care are un propriu principiu vital, duhul (cf. Înț 1,1; 7,22), și un tron propriu, alături de cel al lui Dumnezeu (cf. Înț 9,4). Ea își are originea de la Dumnezeu și este de natură divină (cf. Înț 7,25-26), posedă însăși perfecțiunea absolută a lui Dumnezeu (cf. Înț 7,22-23) și aceeași imaterialitate (cf. Înț 7,24). De aceea, asemenea lui Dumnezeu, domină totul (cf. Înț 7,24; 8,1), cunoaște totul (cf. Înț 7,21.23; 8,4-6; 9,9-11), nu locuiește împreună cu păcatul (cf. Înț 1,4) și nu poate fi învinsă de răutate (cf. Înț 7,30).Structura. Cartea Înțelepciuniipoate fi împărțită astfel:I. ÎNȚELEPCIUNEA ȘI DESTINUL OMULUI (1,1–5,23)

II. Solomòn ȘI CĂUTAREA ÎNȚELEPCIUNII (6,1–9,18)

III. ÎNȚELEPCIUNEA LUCREAZĂ ÎN ISTORIE (10,1–19,22).