2 Corinteni 11 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Paul și apostolii falși

1O, dacă ați suporta un pic din nebunia mea! Dar voi mă suportați deja,

2pentru că sunt gelos pe voi cu gelozia lui Dumnezeu, întrucât v-am logodit ca pe o fecioară neprihănită cu un singur mire, Cristos.

3Însă mă tem ca nu cumva așa cum șarpele a înșelat-o pe Éva cu viclenia lui, tot așa gândurile voastre să se abată de la simplitatea și nevinovăția care este în Cristos.

4Căci dacă cel care vine vă predică un alt Isus pe care noi nu l-am predicat sau dacă primiți un alt duh pe care nu l-ați primit, sau o altă evanghelie pe care n-ați primit-o, l-ați acccepta bine.

5Totuși eu consider că nu am cu nimic mai puțin decât acești apostoli teribili.

6Dacă sunt un nepriceput în cuvânt, nu sunt și în cunoaștere. De altfel, v-am arătat-o în toate și înaintea tuturor.

7Sau am făcut un păcat umilindu-mă ca să fiți înălțați voi, predicându-vă evanghelia lui Dumnezeu în mod gratuit?

8Am păgubit alte biserici, luând plată pentru slujirea voastră.

9Și când eram la voi, deși eram în nevoie, nu am devenit o povară pentru nimeni, căci de nevoile mele s-au îngrijit frații, când au venit din Macedónia, și în toate m-am păzit și mă voi păzi să fiu o povară.

10Pe adevărul lui Cristos, care este în mine, nu-mi va lua nimeni din ținuturile Aháiei această laudă.

11De ce? Pentru că nu vă iubesc? O știe Dumnezeu!

12Aceasta o fac și o voi face ca să înlătur orice ocazie de la cei care caută prilej ca, în ceea ce se laudă, să fie găsiți ca și noi.

13Unii ca aceștia sunt apostoli falși, lucrători înșelători care se prefac că sunt apostoli ai lui Cristos;

14și nu este de mirare, căci și Satàna însuși se preface că este un înger al luminii.

15Așadar, nu este mare lucru că și slujitorii lui se prefac că sunt slujitori ai dreptății. Sfârșitul lor va fi după faptele lor.

Suferințele Apostolului

16O spun din nou: să nu creadă cineva că sunt fără minte; sau dacă nu, suportați-mă ca pe unul fără de minte ca să mă laud și eu câtuși de puțin!

17Ceea ce spun în această stare de laudă nu o spun de la Domnul, ci ca unul fără de minte.

18De vreme ce mulți se laudă după trup, mă voi lăuda și eu.

19Voi, care sunteți înțelepți, îi acceptați cu plăcere pe cei fără de minte.

20Într-adevăr, voi acceptați să vă subjuge cineva, să vă înghită, să ia, să vă privească de sus, să vă lovească în față;

21cu rușine o spun: ne-am arătat slabi. Dar cu orice ar îndrăzni cineva, vorbesc ca unul fără de minte, voi îndrăzni și eu:

22sunt ei evrei? Sunt și eu. Sunt ei israelíți? Sunt și eu. Sunt ei descendența lui Abrahám? Sunt și eu.

23Sunt ei slujitorii lui Cristos? – vorbesc ca unul ieșit din minți – sunt cu mult mai mult: sunt peste măsură în trudă, cu mult mai mult în închisori, cu mult mai mult în bătăi, adesea în pericol de moarte,

24de cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una,

25de trei ori am fost bătut cu vergile, o dată am fost bătut cu pietre, de trei ori am naufragiat. O zi și o noapte am rămas în largul mării.

26Deseori în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din partea tâlharilor, în pericole din partea conaționalilor, în pericole din partea păgânilor, în pericole în cetate, în pericole în pustiu, în pericole pe mare, în pericol printre frații falși.

27În muncă și trudă, deseori în privegheri, în foame și sete, adesea în posturi, în frig și fără haine

28și, pe lângă cele exterioare, preocuparea mea de fiecare zi, îngrijorarea pentru toate bisericile.

29Cine este slab și eu să nu fiu slab? Cine este scandalizat și eu să nu mă aprind?

30Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu slăbiciunile mele.

31Dumnezeu și Tatăl Domnului Isus, care este binecuvântat în veci, știe că nu mint.

32În Damásc, guvernatorul regelui Arétas păzea cetatea damascenilor ca să mă piardă,

33dar printr-o fereastră am fost coborât într-un coș, de-a lungul zidului, și am scăpat din mâinile lui.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help