1Ezechía a trimis în tot Israélul și Iúda și a scris scrisori și lui Efraím și lui Manáse ca să vină la casa Domnului, la Ierusalím, să celebreze Paștele Domnului Dumnezeului lui Israél.
2Regele, căpeteniile lui și toată adunarea au ținut sfat la Ierusalím ca să celebreze Paștele în luna a doua.
3Căci nu au putut să-l celebreze în acel timp, pentru că nu se sfințiseră destui preoți, iar poporul nu se adunase la Ierusalím.
4Lucrul acesta a fost plăcut în ochii regelui și în ochii întregii adunări.
5Au hotărât un anunț care să fie dus în tot Israélul, de la Béer-Șéba până la Dan, ca să vină la Ierusalím să celebreze Paștele Domnului Dumnezeului lui Israél. Căci de mult nu mai fusese celebrat după cum era scris.
6Alergătorii au mers cu scrisorile din partea regelui și a căpeteniilor sale în tot Israélul și Iúda. Și, după porunca regelui, au zis: „Fii ai lui Israél, întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul lui Abrahám, al lui Isáac și al lui Israél, ca să se întoarcă și el la rămășița care a scăpat din mâna regilor Asíriei!
7Nu fiți ca părinții voștri și ca frații voștri care au fost infideli față de Domnul Dumnezeul părinților lor și care au fost dați distrugerii, după cum vedeți!
8Nu vă înțepeniți grumazul ca părinții voștri; dați mâna Domnului, veniți la sanctuarul lui pe care l-a sfințit pentru vecie și slujiți-l pe Domnul Dumnezeul vostru pentru ca să se întoarcă de la voi furia mâniei sale!
9Dacă vă întoarceți la Domnul, frații voștri și fiii voștri vor afla milă la cei care i-au deportat; ei se vor întoarce în această țară, căci Domnul Dumnezeul vostru este îndurător și milostiv și nu-și va întoarce fața de la voi dacă voi vă întoarceți la el”.
10Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate, prin țara lui Efraím și Manáse, până la Zabulón. Dar ei au râs și și-au bătut joc de ei.
11Însă câțiva oameni din Așér, din Manáse și Zabulón s-au umilit și au venit la Ierusalím.
12În Iúda, de asemenea, a fost mâna lui Dumnezeu și le-a dat o singură inimă ca să-i facă să împlinească porunca regelui și a căpeteniilor, la cuvântul Domnului.
13S-a adunat la Ierusalím mult popor ca să facă Sărbătoarea Ázimelor
în luna a doua: era o adunare foarte numeroasă.14S-au ridicat și au îndepărtat altarele care erau în Ierusalím; au îndepărtat și altarele pentru incens și le-au aruncat în torentul Cédron.
15Au înjunghiat Paștele în a paisprezecea zi a lunii a doua. Preoții și levíții s-au umilit, s-au sfințit și au adus arderi de tot în casa Domnului.
16Ei stăteau la locurile lor după regula lor, conform legii lui Moise, omul lui Dumnezeu, iar preoții stropeau cu sângele de la levíți.
17Căci erau mulți din adunare care nu se sfințiseră; iar levíții să înjunghie mieii de Paști pentru toți cei care nu erau puri și să-i sfințească pentru Domnul.
18Căci o mare parte din popor, mulți din Efraím, Manáse, Isahár și Zabulón nu se purificaseră și au mâncat Paștele, însă nu după cum este scris. Dar Ezechía s-a rugat pentru ei, zicând: „Domnul, care este bun, să-i ierte pe toți
19cei ce și-au pus inima să-l caute pe Dumnezeu, pe Domnul Dumnezeul părinților lor, chiar dacă nu conform cu puritatea sanctuarului!”.
20Domnul l-a ascultat pe Ezechía și a vindecat poporul.
21Fiii lui Israél care se aflau la Ierusalím au făcut Sărbătoarea Ázimelor timp de șapte zile cu mare bucurie. Iar levíții și preoții îl lăudau pe Domnul cu instrumente puternice ale Domnului.
22Ezechía a vorbit la inimă tuturor levíților care aveau o pricepere în înțelegerea a ceea ce este bun înaintea Domnului. Ei au mâncat ceea ce era stabilit timp de șapte zile, aducând jertfe de împăcare și preamărindu-l pe Domnul Dumnezeul părinților lor.
23Toată adunarea a ținut sfat să celebreze alte șapte zile. Și au celebrat cu bucurie șapte zile.
24Căci Ezechía, regele lui Iúda, a dat pentru adunare o mie de viței și șapte mii de oi; apoi, căpeteniile au dat pentru adunare o mie de viței și zece mii de oi. Mulți preoți s-au sfințit.
25S-a bucurat toată adunarea lui Iúda, preoții, levíții și toată adunarea celor care au venit din Israél și a străinilor care au venit din țara lui Israél sau care locuiau în Iúda.
26A fost mare bucurie la Ierusalím. Din zilele lui Solomón, fiul lui Davíd, regele lui Israél, nu mai fusese la Ierusalím așa ceva.
27Preoții și levíții s-au sculat și au binecuvântat poporul. Glasul lor a fost auzit, iar rugăciunea lor a ajuns până la locuința sa cea sfântă, până la cer.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.