1Domnul l-a creat pe om
din pământ
și iarăși l-a făcut să se întoarcă în el.
2Le-a dat
zile numărate și un timp,
le-a dat putere
asupra celor care sunt pe.
3Asemenea lui însuși
i-a îmbrăcat cu putere
și i-a făcut după chipul lui.
4A pus teama de el în toată făptura,
ca să stăpânească peste animale
și păsări.
5 Le-a dat folosirea celor cinci lucrări
ale Domnului,
împărțind, le-a dăruit pe a șasea
– mintea – și pe a șaptea – cuvântul –
ca interpret al lucrărilor sale.
6Le-a dat voință, limbă și ochi,
urechi și inimă pentru a cugeta.
7I-a umplut de cunoașterea înțelegerii
și le-a arătat cele bune și cele rele.
8A pus teama de el în inimile lor,
ca să le arate măreția faptelor sale.
Și le-a dat să se laude cu minunile lui
de-a lungul veacurilor.
10Vor lăuda numele său cel sfânt,
9ca să povestească
mărețiile faptelor lui.
11A pus înaintea lor cunoașterea
și legea vieții le-a dat-o ca moștenire,
ca să știe că sunt muritori
cei care există acum .
12 A stabilit cu ei o alianță veșnică
și le-a arătat judecățile sale.
13Ochii lor au văzut măreția gloriei
și urechea lor a auzit
gloria glasului său.
14Le-a spus:
„Feriți-vă de orice nedreptate!”
și le-a dat porunci fiecăruia
cu privire la aproapele său.
15Căile lor sunt înaintea lui întotdeauna,
nu vor fi ascunse de ochii lui.
16 Drumurile lor, încă din tinerețe,
au fost spre rele
și nu au putut, în loc de piatră,
să facă inimile lor de carne.
17 La împărțirea neamurilor
de pe întregul pământ ,
pentru fiecare neam
a stabilit un conducător
și partea Domnului este Israél.
18 Fiind întâiul născut, i-a dat educație
și, împărțind lumina iubirii,
nu l-a părăsit.
19Toate lucrările lor sunt
ca soarele înaintea lui
și ochii lui sunt neîncetat
asupra căilor lor.
20Nedreptățile lor nu sunt ascunse de el
și toate păcatele lor sunt
înaintea Domnului.
21 Dar Domnul, fiind bun
și cunoscând ce a plăsmuit,
nu i-a părăsit, nu i-a abandonat,
ci i-a cruțat.
22Fapta bună a omului
este ca un sigiliu cu el
și binefacerea omului
o păstrează ca pupila,
împărțind fiilor săi și fiicelor sale
convertirea .
23După acestea, se va ridica și-i va răsplăti și va pune pe capul lor răsplata lor.
24Totuși, celor care se convertesc
le-a dat întoarcerea
și i-a mângâiat
pe cei care au părăsit răbdarea.
25Întoarce-te la Domnul
și părăsește păcatele,
roagă-te în fața lui
și micșorează piedicile!
26Revino la Cel Preaînalt
și întoarce-te de la nedreptate,
căci el conduce din întuneric
la lumina mântuirii
și urăște mult
ceea ce este abominábil!
27Cine-l va lăuda pe Cel Preaînalt
în locuința morților
și cine-i va aduce recunoștință
în locul celor vii!
28Lauda piere de la cel mort
ca și cum n-ar fi;
cel viu și sănătos
îl va lăuda pe Domnul.
29Cât de mare
este milostivirea Domnului
și îndurarea
față de cei care se întorc la el!
30Nu se poate să fie toate în oameni,
căci fiul omului nu este nemuritor!
31Ce este mai luminos decât soarele?
Dar și acesta încetează.
Carnea și sângele reflectează la rău.
32El cercetează puterea cerului înalt
și toți oamenii sunt pământ și cenușă.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.