1După o perioadă de trei ani, a ajuns la Iúda și la cei care erau cu el că Demétrios, lui Seleúcus, a pornit din portul Tripoli cu o mulțime numeroasă și cu o flotă.
2A luat în stăpânire țara după ce îl omorâse pe Antióh și pe tutorele lui, Lýsias.
3Un oarecare Alchimós, care devenise mare preot și se profanase de bunăvoie în timpul revoltei, înțelegând că nu mai are nicio scăpare și nici acces la altarul sfânt,
4a mers la regele Demétrios cam în anul o sută cincizeci și unu și i-a dăruit o coroană de aur cu o ramură de palmier; pe lângă acestea, ramurile care se obișnuiesc pentru templu și în acea zi a stat liniștit.
5Găsind momentul potrivit pentru nebunia lui, când a fost chemat de Demétrios la sfatul lui și l-a întrebat despre starea și planurile iudeilor, a spus:
6„Iudeii numiți hasidéi, care sunt conduși de Iúda Macabéul, întrețin războiul și revolta și nu permit ca regatul să aibă parte de liniște.
7De aceea, pentru că mi s-a luat demnitatea strămoșească – vorbesc despre funcția de mare preot – am venit acum aici.
8Mai întâi cu gânduri sincere pentru interesele regelui; în al doilea rând, din grijă față de poporul meu, căci din nechibzuința celor despre care am vorbit mai înainte, toți cetățenii neamului nostru suferă nu puține nenorociri.
9Cunoscând fiecare dintre aceste, o, rege, ai grijă de țara și neamul nostru oprimat cu omenia binevoitoare pe care o ai față de noi toți!
10Căci, atâta timp cât Iúda va trăi, este imposibil ca situația țării să fie pașnică”.
11Imediat ce a rostit aceste cuvinte, ceilalți prieteni care erau dușmani ai lui Iúda l-au aprins și mai tare pe Demétrios.
12L-a chemat îndată pe Nicanór, care ajunsese comandantul de elefanți, și, numindu-l strateg al Iudeii, l-a trimis,
13dându-i porunci să-l ucidă pe Iúda, iar pe cei care sunt cu el să-i împrăștie și să-l instaleze pe Alchimós mare preot al celui mai mare templu.
14Atunci, neamurile din Iudéea care fugiseră din cauza lui Iúda s-au adunat împreună la Nicanór, considerând că necazurile și nenorocirile iudeilor erau spre norocul lor.
Nicanór se împrietenește cu Iúda15[Iudeii] au auzit de înaintarea lui Nicanór și de agresiunea neamurilor, și-au presărat țărână pe cap și au început să se roage Celui care-și statornicise pentru totdeauna poporul și care-și sprijinea în mod evident partea.
16La comanda conducătorului lui, au pornit îndată de acolo și s-au întâlnit cu în satul Desáos.
17Símon, fratele lui Iúda, începuse lupta cu Nicanór, dar, din cauza sosirii neașteptate a adversarilor, a suferit o ușoară înfrângere.
18La fel, Nicanór, când a auzit de vitejia de care dădeau dovadă cei ai lui Iúda și de curajul cu care se luptau pentru patria lor, a ezitat să rezolve situația prin de sânge.
19De aceea, i-a trimis pe Posidonios, pe Teodotos și pe Matatía să le întindă dreaptă și să o primească.
20După analize îndelungate despre acestea și după ce conducătorul a dat de știre mulțimilor, părând că toți gândesc la fel, s-au pus de acord cu înțelegerile.
21Au stabilit o zi în care să se întâlnească cei doi; a sosit din ambele părți câte un car și s-au așezat pe tronuri.
22Iúda a stabilit înarmați, gata de luptă, în locuri bine alese, ca nu cumva să aibă loc un atac neașteptat din partea dușmanilor. Dar întâlnirea s-a încheiat cu un acord.
23Nicanór a rămas la Ierusalím, unde nu a făcut niciun rău. Dar a dat drumul mulțimii grupelor care se adunase la el.
24În toate îl avea în față pe Iúda, căci începuse să-l îndrăgească din inimă pe acest om.
25L-a îndemnat să se căsătorească și să aibă copii. Acesta s-a căsătorit, a fost liniștit și s-a bucurat de viață.
Alchimós reaprinde ostilitatea26Dar Alchimós, văzând bunăvoința dintre cei doi și luând o copie a înțelegerii încheiate, s-a dus la Demétrios și a spus că Nicanór are gânduri potrivnice față de treburile, căci l-a numit pe Iúda succesor al său, el care uneltea împotriva regatului.
27Regele, aprins de mânie și înfuriat din cauza intrigilor provocate de ticălos, i-a scris lui Nicanór că e supărat din cauza înțelegerii și poruncindu-i să-l trimită repede pe Macabéu în lanțuri la Antiòhía.
28Aflând Nicanór acestea, s-a tulburat și îi era greu să încalce înțelegerea, ținând cont că nu greșise cu nimic.
29Dar cum nu putea să i se împotrivească regelui, căuta un moment potrivit să îndeplinească printr-o strategie.
30Dar Macabéul a observat că Nicanór se poartă mai rece cu el și că, atunci când se întâlneau, îi vorbește mai aspru. Gândindu-se că această răceală nu putea să aducă nimic bun, i-a adunat pe cei care erau de partea lui și se ascundea de Nicanór.
31Gândind că a fost înșelat de s-a dus la templul cel mare și sfânt și, când preoții aduceau jertfele proprii, a poruncit să-i fie predat omul.
32Întrucât ei se jurau că nu știau unde era cel pe care îl căuta,
33[Nicanór], întinzându-și dreaptă spre templu, a jurat astfel: „Dacă nu mi-l predați pe Iúda în lanțuri, voi rade la pământ această incintă a lui Dumnezeu, voi dărâma acest altar și voi ridica aici un templu strălucit pentru Dyonísos”.
34După ce a spus acestea, a plecat. Iar preoții, ridicându-și mâinile spre cer, l-au invocat pe Acela care a luptat întotdeauna alături de neamul nostru, spunând:
35„Tu, Doamne,
care nu ai nevoie de nimic,
ai binevoit ca templul locuirii tale
să fie la noi.
36Acum, Doamne,
Sfântul a toată sfințenia,
păstrează curată
această casă purificată de curând!”.
Moartea lui Razís37Un oarecare Razís, dintre bătrânii din Ierusalím, a fost reclamat la Nicanór. El era un om care își iubea concetățenii și avea o faimă foarte frumoasă; datorită bunăvoinței lui, era numit „părintele iudeilor”.
38În timpurile de dinaintea revoltei, el fusese acuzat de iudaism și își pusese trupul și viața în pericol pentru iudaism cu mare statornicie.
39Voind să-și arate ura față de iudei, Nicanór a trimis peste cinci sute de soldați ca să-l prindă.
40Credea că, prinzându-l pe acesta, le va provoca o mare nenorocire.
41Când mulțimea era pe punctul să ia în stăpânire turnul și spărgeau poarta curții și ordonaseră să se aducă foc ca să ardă porțile,, văzându-se atacat din toate părțile, și-a îndreptat sabia spre sine însuși,
42voind să moară în mod nobil mai degrabă decât să cadă în mâini ticăloase și să îndure înjosiri nedemne de neamul său bun.
43Dar, din cauză că lovitura nu a fost bine îndreptată pentru că lupta era aprigă, iar mulțimile năvăleau pe porți, suindu-se vitejește pe ziduri, s-a aruncat cu curaj în mijlocul mulțimii.
44Însă toți s-au dat imediat deoparte și s-a făcut un spațiu gol în mijlocul căruia a căzut.
45Dar el, încă suflând și aprins de mânie, s-a ridicat cu sângele care-i curgea șiroaie și, suferind groaznic din cauza rănilor, a traversat în goană mulțimile și s-a oprit pe o stâncă abruptă.
46Își pierduse tot sângele, dar, smulgându-și măruntaiele și apucându-le cu mâinile, le-a aruncat asupra mulțimii și, invocându-l pe Stăpânul vieții și al duhului să i le redea, a murit astfel.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
