1În anul al unsprezecelea, în prima a lunii, cuvântul Domnului a fost către mine:
2„Fiul omului, pentru că Tir a râs de Ierusalím, s-au sfărâmat porțile popoarelor, s-a întors la mine, eu m-am umplut datorită pustiirii ei,
3de aceea, așa spune Domnul Dumnezeu: «Iată, eu sunt împotriva ta, a Tírului! Voi face să se ridice împotriva ta multe popoare așa cum marea își ridică valurile.
4Ele vor distruge zidurile din Tir, vor dărâma turnurile sale; eu voi îndepărta praful de pe el și îl voi pune să devină o stâncă golașă.
5Va deveni un loc pentru întinderea năvoadelor în mijlocul mării, pentru că eu am vorbit – oracolul Domnului Dumnezeu – și va fi spre jaful neamurilor.
6Fiicele ei care sunt pe câmp vor fi ucise de sabie și vor ști că eu sunt Domnul»”.
7Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată, eu îl fac să vină împotriva Tírului pe Nabucodonosór, regele Babilónului, regele regilor, cu cai, cu care și călăreți, cu adunare și cu popor numeros.
8Pe fiicele tale care sunt în câmpie le va ucide cu sabia; va face întărituri împotriva ta și va înălța împotriva ta parapeți și va ridica pavăză împotriva ta.
9Va pune loviturile sale de berbece pe zidurile tale și-ți va dărâma turnurile cu săbiile sale.
10Din cauza mulțimii cailor săi, vei fi acoperit cu praf, de zgomotul călăreților, al roților și al carelor se vor cutremura zidurile tale când va intra prin porțile tale cum se intră într-o cetate în care s-a făcut o spărtură.
11Cu copitele cailor va călca în picioare toate străzile tale; va ucide poporul tău cu sabia și stelele puterii tale vor fi doborâte la pământ.
12Va prăda bogățiile tale și vor jefui mărfurile tale; va dărâma zidurile tale și va demola casele tale plăcute; pietrele, lemnele și țărâna ta le va arunca în mare.
13Voi face să înceteze zarva cântărilor tale și glasul harpelor tale nu se va mai auzi.
14Te voi pune să devii o stâncă golașă, vei fi un loc pentru întinderea năvoadelor; nu vei mai fi reconstruit, pentru că eu, Domnul, am vorbit” – oracolul Domnului Dumnezeu.
15Așa vorbește Domnul Dumnezeu către Tir: „De zgomotul căderii tale, de geamătul celor străpunși de sabie, de ucișii din mijlocul tău, oare nu se vor cutremura insulele?
16Vor fi date jos de pe tronurile lor toate căpeteniile mării și vor fi îndepărtate de pe ele; se vor dezbrăca de hainele lor brodate și cu teroare se vor îmbrăca; se vor așeza pe pământ și vor tremura fără întrerupere; ei te vor devasta.
17Ei vor înălța o lamentațiune pentru tine și vor spune: «Cum de ai pierit tu, care erai locuită de pe mare, cetate a gloriei, care erai puternică pe mare! Ea și locuitorii ei erau cei care induceau teroarea de ei pentru toți cei care o locuiau».
18Acum, vor tremura insulele în ziua căderii tale și se vor tulbura insulele care sunt în mare de plecarea ta”.
19Căci așa spune Domnul Dumnezeu: „Când te voi pune să devii o cetate pustiită, ca și cetățile care nu sunt locuite, când voi face să se ridice peste tine abisul și te vor acoperi apele cele mari,
20te voi face să cobori cu cei care coboară în groapă la poporul de odinioară; te voi face să locuiești în ținutul adâncurilor, care este pustiu din veșnicie, împreună cu cei care coboară în groapă, ca să nu mai fii locuit. Și voi pune frumusețea în ținutul celor vii.
21Te voi da terorii și nu vei mai fi; vei fi căutat, dar nu vei mai fi găsit niciodată” – oracolul Domnului Dumnezeu.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.