Ieremia 9 - Versiunea Biblia Romano-Catolic? 2020(VBRC2020)

Corupția morală a lui Iúda

1Cine îmi va da în pustiu

un popas pentru rătăcitori?

Vreau să părăsesc poporul meu

și să plec de la ei,

pentru că toți sunt adulteri

și o adunătură de trădători.

2Își întind limbile ca arcul;

pentru înșelăciune,

și nu pentru fidelitate,

ei sunt viteji în țară.

Căci merg din rău în mai rău

și pe mine nu mă cunosc

– oracolul Domnului.

3Fiecare să se păzească de aproapele său

și nimeni să nu se încreadă în fratele lui;

căci toți frații înșală

și toți semenii umblă cu bârfa!

4Toți își bat joc de aproapele lor,

nu spun adevărul,

își deprind limba să spună minciuna

și se trudesc să săvârșească nelegiuirea.

5Locuința ta este în mijlocul înșelătoriei

și din cauza înșelătoriei ei refuză

să mă cunoască

– oracolul Domnului.

6De aceea, așa vorbește Domnul Sabaót:

„Îi voi topi și îi voi pune la încercare!

Căci ce aș mai putea face

pentru fiica poporului meu?.

7Săgeată ucigătoare este limba lor

și vorbește cu înșelătorie;

cu gura lor vorbesc de pace

cu prietenul lor,

dar în inima lor întind curse.

8Pentru acestea, să nu-i pedepsesc

– oracolul Domnului –

și să nu se răzbune sufletul meu

pe un neam ca acesta?

9Deasupra munților voi înălța

un plâns și un bocet;

peste pășunile pustiului, o lamentație,

pentru că li s-a dat foc,

deși nu a trecut nimeni;

nu se aude niciun zgomot de turmă,

iar păsările cerului și animalele

au fugit, au plecat.

Lamentațiune asupra Siónului

10Voi face Ierusalímul

un morman,

o locuință a șacalilor,

și cetățile lui Iúda le voi da pustiirii,

fără locuitori.

11Cine este omul înțelept

care să priceapă aceasta,

către care a vorbit Domnul

și ca să o facă cunoscută?

Pentru ce a pierit țara,

este arsă ca pustiul

fără să treacă nimeni?”.

12Domnul a spus: „Pentru că au abandonat legea mea pe care le-am pus-o înainte, nu au ascultat de glasul meu și nu au umblat după,

13ci au umblat după încăpățânarea inimii lor și după Baálii pe care i-au cunoscut de la părinții lor,

14de aceea – așa vorbește Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél – iată, eu voi hrăni poporul acesta cu pelin și-l voi face să bea apă otrăvită!

15Îi voi împrăștia printre neamuri pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinții lor și voi trimite în urma lor sabia până când îi voi nimici.

16Așa vorbește Domnul Sabaót:

„Fiți atenți și chemați bocitoarele

să vină

și la cele înțelepte trimiteți ca să vină!”.

17Să se grăbească și să înalțe

pentru noi o plângere,

ca ochii noștri să verse lacrimi

și pleoapele noastre să picure apă!

18Un glas de plângere se aude din Sión:

cum am fost noi ruinați

și rușinați foarte mult!

Căci trebuie să părăsim țara,

întrucât am fost alungați

din locuințele noastre.

19Ascultați, femeilor, cuvântul Domnului

și plecați-vă urechea

la cuvântul gurii sale!

Învățați-le pe fiicele voastre plângerea

și fiecare, pe vecina ei, elegia!

20Căci moartea a urcat

prin ferestrele noastre

și a venit în palatele noastre

ca să-i nimicească pe prunci pe străzi

și pe tineri, în piețe.

21Spune: „Acesta este oracolul Domnului:

cadavrul omului a căzut

ca gunoiul pe suprafața câmpiei

și ca un snop în urma secerătorului

și nu mai este cine să adune”.

22Așa vorbește Domnul:

„Să nu se laude înțeleptul

cu înțelepciunea lui,

să nu se laude cel puternic

cu puterea lui

și să nu se laude cel bogat

cu bogăția lui!

Adevărata înțelepciune

23Ci acela care se laudă,

cu aceasta să se laude:

că înțelege și mă cunoaște,

căci eu sunt Domnul

care face îndurare,

judecată și dreptate în țară

și în aceasta îmi găsesc plăcerea

– oracolul Domnului!

Circumcizia, o garanție falsă

24Iată, vin zile – oracolul Domnului – când îi voi vizita pe toți cei circumciși în trup,

25Egiptul, Iúda, Edóm, pe fiii lui Amón, Moábul, pe toți cei cu părul tăiat care locuiesc în pustiu, pentru că toate neamurile sunt necircumcise și toată casa lui Israél are inima necircumcisă”.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help