1Căci vreau ca voi să știți ce luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicéea și pentru toți aceia care nu au văzut fața mea în trup,
2pentru ca inimile lor să fie mângâiate și, unite în iubire, să ajungă la toată bogăția plinătății înțelegerii, ca să cunoască misterul lui Dumnezeu: Cristos,
3în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii.
4Vă spun aceasta pentru ca nimeni să nu vă înșele prin cuvinte atrăgătoare.
5De fapt, dacă sunt absent cu trupul, sunt prezent cu duhul între voi, bucurându-mă și văzând buna rânduială a voastră și tăria credinței voastre în Cristos.
Plinătatea vieții în Cristos6Așadar, după cum l-ați primit pe Cristos Isus, Domnul, tot așa să umblați în el,
7înrădăcinați și zidiți în el, întăriți în credință, așa cum ați fost învățați, prisosind în mulțumire.
8Vedeți să nu vă subjuge cineva prin filozofie și speculații fără sens după tradiția oamenilor, după învățăturile de la început ale lumii, și nu după Cristos!
9În el locuiește toată plinătatea dumnezeirii, trupește,
10iar voi sunteți împliniți în el, care este capul oricărui principat și puteri.
11Tot în el ați fost circumciși, dar nu cu o circumcízie făcută de mână omenească, ci prin dezbrăcarea de trupul de carne, prin circumcízia lui Cristos.
12Înmormântați fiind împreună cu el prin Botez, ați și fost înviați, prin credință, împreună cu el, prin credința în puterea lui Dumnezeu, cel care l-a înviat pe el din morți.
13Pe voi, care erați morți pentru greșelile și necircumcízia trupului vostru, v-a readus la viață împreună cu el, iertându-vă toate greșelile.
14El a șters documentul cu poruncile care erau împotriva voastră și l-a anulat pironindu-l pe cruce.
15A despuiat principatele și puterile și le-a denunțat în public după ce a triumfat asupra lor, prin el însuși.
Avertisment asupra practicilor superstițioase16Așadar, nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare și la băutură, cu privire la sărbătoare, sau la lună nouă, sau la sâmbătă!
17Acestea sunt umbra celor ce vor veni, dar trupul este al lui Cristos.
18Nimeni să nu vă răpească premiul invocând umilința și cultul îngerilor, bazându-se pe ceea ce a văzut, îngâmfat în zadar de judecata lui trupească
19și rupt de capul de la care tot trupul, susținut și unit prin încheieturi și ligamente, primește creșterea lui Dumnezeu!
20Dacă ați murit împreună cu Cristos față de învățăturile de la început ale lumii, de ce vă supuneți unei reguli ca și cum ați trăi în lume:
21„nu apuca, nu gusta, nu te atinge
22de lucrurile care toate sunt destinate distrugerii prin întrebuințare!”, după poruncile și învățăturile oamenilor?
23Dar sunt un limbaj de înțelepciune prin devoțiuni de bunăvoie, umilințe și asceză corporală, dar nu sunt de nicio valoare, decât pentru satisfacerea trupului.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.